Europa este lovită de trei cicloane. Vreme extremă cu ploi torențiale și ninsori. Vezi ce țări vor fi afectate

  • 14 Mai 20:00
Europa este lovită de trei cicloane. Vreme extremă cu ploi torențiale și ninsori. Vezi ce țări vor fi afectate

Europa se confruntă cu o perioadă de instabilitate atmosferică severă, pe fondul activității simultane a trei cicloane care afectează nordul, centrul și sudul continentului. Fenomenele extreme au determinat emiterea de avertizări de tip cod portocaliu în mai multe țări din sudul Europei. Este vorba despre Italia, Croația, Slovenia, unde vineri vor fi furtuni puternice, iar meteorologii au anunțat că, în unele zone, se vor acumula cantități de apă 40 – 60 l/mp. Pe fondul unei mase de aer polar, în zonele montane, la altitudini de peste 1300 m, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare.

Prezența a trei cicloane în sudul Scandinaviei, nordul Italiei și Câmpia Europei de Est va favoriza apariția precipitațiilor pe arii extinse, în majoritatea regiunilor continentului, joi, dar și în următoarele zile. În România, un nou ciclon va aduce o răcire accentuată și ploi torențiale, de sâmbătă. Conform șefei ANM, noul episod de vreme rea ar urma să se mențină până la jumătatea săptămânii viitoare, transmite Antena 3 CNN.

Elveția, Slovenia și Italia se află astăzi sub cod portocaliu de ploi torențiale, însoțite de grindină și descărcări electrice, potrivit meteoalarm.org. Pentru unele zone din Germania și Italia a fost emis un cod portocaliu de vânt, iar în alte state sunt valabile coduri galbene de vânt – printre acestea se numără: Estonia, Finlanda, Norvegia și Franța.

În nordul Spaniei, în Italia, Slovenia și nord-vestul Peninsulei Balcanice au fost prognozate cantități de apă de 40-60 l/mp.

În paralel, masele de aer rece de origine polară pătrund spre Europa, determinând o scădere a temperaturilor sub valorile normale pentru această perioadă în vestul și nord-vestul continentului. La munte, la altitudini de peste 1300 de metri, precipitațiile se transformă în ninsoare, în timp ce vântul se intensifică în mai multe regiuni, accentuând senzația de frig.

De altfel, România este lovită săptămâna aceasta de două cicloane. Potrivit Administrației Națională de Meteorologie (ANM), un ciclon mediteranean format pe fondul unei pătrunderi de aer polar în vestul și centrul Europei va afecta țara noastră spre finalul săptămânii.

În Europa vestică, în nord-vest și parțial în țările centrale, va fi vreme rece pentru mijlocul lunii mai, în timp ce în rest valorile termice vor fi apropiate și local, îndeosebi în est, ușor mai mari decât normele perioadei. Vântul va avea intensificări cu precădere în sudul și sud-vestul continentului, în bazinul Mării Nordului și zonele limitrofe și local în partea centrală.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:2,15 m/s
Thu
19
Fri
21
Sat
22
Sun
22
Mon
22
Arhivă Radio Chișinău