EURO 2020 | Sunt puține șanse ca Christian Eriksen să mai joace vreodată fotbal, afirmă un specialist britanic

  • 13 Iunie 2021 12:59
EURO 2020 | Sunt puține șanse ca Christian Eriksen să mai joace vreodată fotbal, afirmă un specialist britanic

Sanjay Sharma, profesor de cardiologie sportivă la St George's University din Londra, consideră că internaționalul danez Christian Eriksen are puține șanse să mai joace vreodată fotbal, după criza cardiacă pe care a suferit-o în cursul meciului dintre selecționata țării sale și cea a Finlandei, disputată sâmbătă la Copenhaga, în cadrul EURO 2020, informează cotidianul The Independent.

"Nu știu dacă va mai juca fotbal într-o zi. Poate părea brutal, însă Eriksen a fost mort timp de câteva minute. Profesioniștii din sănătate vor risca să-l lase să moară din nou? Răspunsul este nu", a spus specialistul britanic, care a lucrat cu jucătorul danez în perioada în care acesta a evoluat la echipa engleză Tottenham Hotspur, înainte de a se transfera la Inter Milano.

"Vestea bună este că va trăi. Vestea proastă este că a ajuns probabil la sfârșitul carierei sale. El nu va fi autorizat să joace în Marea Britanie, avem reguli foarte stricte în această privință", a adăugat Sanjay Sharma.

Christian Eriksen, în vârstă de 29 ani, s-a prăbușit brusc pe teren, în minutul 43 al meciului Danemarca - Finlanda (0-1) și, după o lungă intervenție din partea personalului medical, a fost transportat la un spital din Copenhaga.

Meciul a fost suspendat aproape două ore și, după veștile bune în privința sănătății mijlocașului venite de la Federația daneză de fotbal, întâlnirea a fost reluată, cu acordul jucătorilor.

Finlandezii s-au impus cu 1-0 în fața Danemarcei, grație reușitei din minutul 60 a lui Joel Pohjanpalo, acesta fiind primul gol din istoria Finlandei la o fază finală a unui mare turneu.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței de către UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității Republicii Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

Arhivă Radio Chișinău