EURO 2020: "Mari diferențe între orașe în ce privește utilizarea capacității stadionului" (UEFA)

  • 06 Aprilie 2021 19:55
EURO 2020:

Cele douăsprezece țări care vor găzdui EURO 2020 au prezentat Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) planurile lor privind modul și gradul de admitere a spectatorilor la meciurile din cadrul competiției prevăzute între 11 iunie și 11 iulie, scrie marți presa internațională.

"Noi am stabilit data limită de 7 aprilie, este deci un lucru bun că toată lumea și-a prezentat deja proiectul", a declarat Martin Kallen, directorul turneului în cadrul UEFA, pentru canalul danez TV3 Sport.

Fără să ofere amănunte, Kallen a afirmat: "Pot spune că sunt mari diferențe între orașe în ce privește utilizarea capacității stadionului".

UEFA se baza inițial pe patru scenarii, de la meciuri fără spectatori până la unele cu tribunele pline.

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a subliniat la mijlocul lui martie că nu acceptă ca meciurile de la EURO 2020 să se dispute cu porțile închise și le-a cerut celor 12 orașe gazdă să primească spectatori.

Potrivit agenției DPA, țările gazdă își pot actualiza proiectul până pe 28 aprilie, dacă acest lucru este justificat de reglementările referitoare la Covid-19 într-o țară.

Programată inițial în 2020, competiția a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediție aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfășura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 orașe: București (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoția), Bilbao (Spania). România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Națională din Capitală.

Ministerul Tineretului și Sportului din România a anunțat, marți, că meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul EURO 2020 se vor desfășura cu 13.000 de spectatori în tribune, reprezentând 25% din capacitatea Arenei Naționale.

Bucureștiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C și una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Națională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum și partida din optimi care va opune câștigătoarea Grupei F și formația clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău