Eugen Tomac: ​„Ambițiile micului Stalin trebuie oprite. Comunitatea românilor din Ucraina este direct expusă în cazul unei invazii”

  • 21 Februarie 2022 13:08
Eugen Tomac: ​„Ambițiile micului Stalin trebuie oprite. Comunitatea românilor din Ucraina este direct expusă în cazul unei invazii”

​​Comunitatea de români din Ucraina este direct expusă, în cazul unei invazii rusești, a declarat, la RFI, europarlamentarul PMP Eugen Tomac. El precizează că s-a întâlnit în week-end cu români din țara vecină, care s-au arătat îngrijorați de situația de la graniță, transmite hotnews.ro care citează RFI.

„Eu am fost ieri (duminică-n.r.) în Ucraina, împreună cu mai mulți colegi, în regiunea Cernăuți, acolo unde avem o comunitate numeroasă de români și am fost tocmai pentru a discuta direct cu oamenii care sunt cei mai expuși în fața unui astfel de scenariu al invadării statului vecin. Vă mărturisesc că am plecat destul de îngrijorat, pentru că am întâlnit oameni care pur și simplu nu văd cu foarte multă speranță o ameliorare a situației”, a declarat liderul PMP, potrivit sursei citate

În opinia sa, românii din Ucraina sunt direct expuși, în cazul unei invazii rusești. „După minoritatea rusă, a doua minoritate importantă din punct de vedere numeric este minoritatea română, concentrată în nordul Bucovinei și în sudul Basarabiei. (...). Cred că este loc în continuare pentru a opri aceste ambiții ale micului Stalin, cum îl numesc eu pe Putin astăzi, de a invada un stat pe care l-a recunoscut”, a mai spus el.

Citeste articol complet pe RFI

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:7,2 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău