Eugeniu Moraru: Conducerea „Moldtelecom” a admis o serie de practici vicioase care a adus prejudicii financiare întreprinderii

  • 18 Septembrie 2019 12:28
Eugeniu Moraru: Conducerea „Moldtelecom” a admis o serie de practici vicioase care a adus prejudicii financiare întreprinderii

Favorizarea unor agenți economici, utilizarea resurselor financiare și administrative în scopuri personale, precum și contractarea unor credite costisitoare sunt câteva dintre neregulile comise de către fosta conducere a întreprinderii de stat „Moldtelecom”.

Acestea au fost constatate în urma unui audit efectuat la întreprindere de către Agenția Proprietății Publice. Conducerea agenției a anunțat că raportul de audit va fi transmis Procuraturii Generale, relatează Radio Chișinău

Potrivit directorului Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Moraru, în ultimii zece ani conducerea „Moldtelecom” a admis o serie de practici vicioase care a adus prejudicii financiare întreprinderii. Astfel, compania a încheiat un acord cu o firmă străină prin care “Moldtelecom” este obligat să achite o plată lunară de trei eurocenți pentru fiecare număr alocat operatorului prin licență și pentru numerele fixe. Drept urmare, din anul 2013 până în prezent întreprinderea a fost prejudiciată cu peste 110 milioane de lei. Auditul constată nereguli și la organizarea achizițiilor publice prin favorizarea unor agenți economice, inclusiv la procurarea produselor de cablu.

„Un SRL din domeniul rețelelor pasive optice reprezintă cel mai important furnizor al Moldtelecom ajungând în unele perioade la o pondere de 57% din totalul achizițiilor operate de companie. În 2018 acest SRL a valorificat un buget de 350 de milioane de lei”, a spus Eugeniu Moraru.

Raportul de audit mai constată utilizarea resurselor financiare și administrative în scopuri personale. Astfel, fostul conducător al companiei a beneficiat anul trecut de premii neargumentate fiind artificial majorați indicatorii de performanță.

Conform deciziei Consiliului de Administrare a Societății „Moldtelecom”, acestui i-a fost acordat un premiu în mărime de șase salarii medii ce constituie o sumă de 250 de mii de lei pentru faptul ca a asigurat un profit net al companiei mai mare cu 280%. Comparând cu profitul real de către Moldtelecom” în anul 2018 și cu anul 2017 se constată că profitul în anul 2018 este mai mic . Deci, nu poate fi vorba de careva performanțe extraordinare din partea managementului, a comentat Moraru.

Directorul Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Moraru, spune că schemele prin care întreprinderea de stat „Moldtelecom” a fost prejudiciată au existat de aproape zece ani. Raportul de audit urmează să fie transmis procurorilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,07
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:2,57 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău