Dacă ajungeți în județul Caraș-Severin, în Cheile Nerei nu puteți să ratați Ochiul Beiului. Acesta este situat în mijlocul unei frumoase păduri virgine, printre ultimele din Europa, mai exact în Parcul Național Cheile Nerei -Beușnița, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, un loc unde se aude doar ciripitul păsărelelor și clipocitul apei. Cu o suprafață de mai puțin de 300 mp și o adâncime de aproape 4 metri, lacul de proveniență carstică nu îngheață niciodată, nici măcar iarna. Și asta datorită izvorului care împrospătează mereu apa și face ca ea să aibă o temperatură constantă de 5-6 grade pe tot parcursul anului. Aici își petrec iarna rațele sălbatice, stârcii cenușii și alte păsări migratoare, care nu își mai continuă călătoria către țările calde.

Lacul este monument al naturii, de o frumusețe ireală.  Apa cu nuanțe albastru-verzui lasă să se vadă păstrăvii, care înoată pe fundul stâncos al lacului. Ochiul Beiului este oglinda cerului și a pădurii din jur, semănând cu un ochi mare. Dacă vă opriți în loc și în priviți câteva clipe o să aveți impresia că atingeți bolta cerească. Oglinda lacului își schimbă culoarea în timpul zilei și în funcție de vreme, de la albastru deschis până la verde închis. Locul este așa cum numai natura îl poate picta.

Tradiția spune că lacul ascunde multe mistere, care sunt alimentate mereu de lacrimile unui bei, de unde și numele. Se spune că aceste locuri din Banat au fost stăpânite de un pașă, care avea un fiu de o frumusețe rară, cu ochii albaștri și expresivi, încât dacă te uitai, pur și simplu te pierdeai. Acesta obișnuia să meargă la vânătoare în pădurile seculare. Într-o zi el s-a întâlnit cu o frumoasă fată de cioban, care era cu oile la păscut și de îndată ce privirile li s-au intersectat, s-au îndrăgostit pe loc unul de celălalt. Se spune că atunci când tatăl beiului a aflat că fiul său iubește o fată de valah, a trimis un călău să o omoare. Tânărul a găsit-o pe fată fără suflare în locul unde acum este izvorul Beușniței și s-a luptat cu călăul pe care în cele din urmă l-a ucis, cu prețul pierderii unui ochi. Din lacrimile ochiului pierdut s-a format lacul ce-i poartă astăzi numele. Sfârșit de durere, beiul și-a înfipt jungherul în inimă și s-a aruncat în lac. Se spune că fata s-a transformat în râu – Beușnița, iar din lacrimile și jertfa beiului a luat ființă lacul turcoaz și cristalin precum ochii și sufletul lui.

Cascada Beușnița reprezintă un fenomen unic, un adevărat monument al naturii și un obiectiv de însemnată valoare turistică, geologică si peisagistică. Cascada se află pe râul Bei, în amonte de lacul Ochiul Beiului și cuprinde de fapt mai multe mini cascade. Aceasta are 15 m, iar în zilele senine, când razele soarelui străbat până la apele învolburate ale râului, cascada pare înconjurată de zeci de curcubeie. Pare o cascadă de pe o insula tropicală, cum vezi doar în filme. Apa cade peste stânci, printre perne de mușchi, ca o pânză diafană și acoperă micile grote care se văd în spatele șuvițelor de apă. Când debitele sunt mari, îndeosebi primăvara, efectul fonic este uluitor.

Legenda spune că apele spumoase ale cascadei reprezintă voalul de mireasă al păstoriței îndrăgostite de bei.

Cum ajungi?

Dacă vii dinspre Reșița trebuie să treci prin Oravița, Răcășdia, Ciuchici și apoi Potoc, după care încă 3 km până la Podul Beiului și gata asfaltul. Aici se virează la stânga, pe un drum de țară  accesibil cu mașina. Odată ajunși la pescărie, până la lacul Ochiul Bei mai aveți aproximativ 30 de minute de mers pe jos prin pădure, iar câteva sute de metri mai sus este cascada Beușnița.