Este sau nu R.Moldova într-o criză politică? Ce spun comentatorii politici
-
16 Aprilie 2019 08:26
Deocamdată, este devreme să se vorbească despre o criză politică în Republica Moldova. Termenul legal în care poate fi creată o majoritate parlamentară și adoptată cel puțin o lege încă nu a fost încălcat. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.
Politologul Ernest Vardanean a adus drept exemplu Germania, unde politicienii au purtat negocieri aproape jumătate de an și acestea s-au încheiat cu succes. „Noi nu avem o criză, dar câteva situații neplăcute, neclarități, faptul că nu se spune tot până la urmă, dar nu o criză”, spune politologul.
Comentatorul politic Corneliu Ciurea susține că în Constituție scrie că președintele poate să dizolve Parlamentul după ce timp de trei luni nu este adoptată nicio lege. „Dar poate nici să nu dizolve. De aceea, aceste termene sunt aproximative, pot fi și patru luni, și cinci. De aceea, este prea devreme să se vorbească despre o criză”, spune comentatorul. În opinia lui, unii comentatori spun că adevăratele negocieri nici nu au început, adică jucătorii serioși abia „se încălzesc”.
Expertul în politici publice Ștefan Gligor spune că având în vedere pozițiile ocupate de Partidul Socialiștilor și blocului ACUM și luând în calcul că la momentul actual nu se înregistrează progrese, probabilitatea unei crize politice este destul de mare.
Consiliul Politic al blocului ACUM se convoacă marți, 16 aprilie, în ședință pentru a examina propunerea Partidului Socialiștilor, lansată săptămâna trecută și a lua o decizie cu privire la acțiunile ulterioare.