Este inaugurat primul comandament NATO în România
-
02 Iulie 2015 08:29
Secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Jens Stoltenberg, va sosi astăzi, 2 iulie, la București pentru a inaugura sediul primului dintre cele două comandamente NATO care vor funcționa în România.
Unitatea de Forțe integrate NATO va funcționa în cartierul Drumul Taberei din București, în incinta Statului Major al Forțelor Terestre.
Locația a fost ținută secretă până astăzi de Ministerul Apărării Naționale.
Cele două centre de comandă și control NATO de la București, unul de nivel brigadă și unul de comandament special, vor fi operaționale până la sfârșitul acestui an.
Toate comandamentele NATO care se înființează în statele aliate din estul Europei vor fi operaționale până la sfârșitul anului 2015, a anunțat recent, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Aceste comandamente vor funționa în România, Bulgaria, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. În fiecare comandament vor lucra permanent aproximativ 40 de reprezentanți ai conducerii NATO, care vor avea ca atribuții planificarea, coordonarea exercițiilor militare, precum și redislocarea forțelor în situații de criză.
Noile structuri, denumite NFIU (NATO Forces Integration Unit), vor avea ca principală misiune coordonarea tranzitului trupelor din Forța de Răspuns a NATO (NRF), în deplasarea lor spre teatrele de operații.
Potrivit deciziei anunțate de NATO la data de 24 iunie 2015, efectivul total al NRF a fost majorat de la 13.000 la peste 40.000 de militari. Aceștia vor proveni din forțele aeriene, forțele maritime și forțele speciale.
Cealaltă unitate NATO care va funcționa în București este Comandamentul Multinațional de divizie Sud-Est (MND SE).
Potrivit planificării de la sfârșitul anului trecut, MND SE va fi parțial operațional până la sfârșitul anului și complet operațional în anul 2018.

