Erdogan sfidează amenințările americane cu sancțiuni după ce Turcia a testat rachete antiaeriene rusești S-400

  • 26 Octombrie 2020 11:46
Erdogan sfidează amenințările americane cu sancțiuni după ce Turcia a testat rachete antiaeriene rusești S-400

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a sfidat duminică amenințările Washingtonului cu privire la posibile sancțiunii împotriva țării sale în urma achiziției și testării sistemelor antiaeriene rusești S-400, relatează AFP, citată de Agerpres.

''Oricare ar fi sancțiunile voastre, nu întârziați să le aplicați !'', a spus Erdogan într-un discurs retransmis la televiziune din orașul Malatya. ''Voi ne spuneți să expediem înapoi (rachetele) S-400. Dar noi nu suntem un stat tribal, suntem Turcia'', a adăugat el, scrie sursa citată.

Statele Unite au avertizat vineri că relațiile lor cu Turcia, aliat oficial în cadrul NATO, ar putea avea serios de suferit în urma recentelor teste cu rachete S-400 efectuate de armata turcă, Washingtonul avansând inclusiv posibilitatea unor sancțiuni.

Achiziția acestor sisteme antiaeriene de către Turcia, efectuată în contextul unei apropieri între Moscova și Ankara, a provocat fricțiuni între guvernul turc și mai multe state occidentale, care invocă incompatibilitatea acestor sisteme cu cele ale NATO sub aspectul inter-operabilității.

După livrarea de către Rusia a primei baterii de rachete S-400 anul trecut, Washingtonul a suspendat participarea Turciei la programul de fabricație a avionul american multirol de ultimă generație F-35, motivând că în procesul de instruire a militarilor turci pentru folosirea rachetelor S-400 Rusia ar putea obține secrete tehnologice ale acestui avion.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău