Erdogan l-a primit pe Zelenski la Istanbul înainte de summitul NATO de la Vilnius: “Fără îndoială, Ucraina merită să fie în NATO”

  • 08 Iulie 2023 12:50
Erdogan l-a primit pe Zelenski la Istanbul înainte de summitul NATO de la Vilnius: “Fără îndoială, Ucraina merită să fie în NATO”

Ucraina merită să devină membră a NATO, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în urma discuțiilor de la Istanbul cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care Rusia a declarat că le urmărește îndeaproape, relatează CNN.

Zelensky și-a petrecut această săptămână vizitând patru țări NATO – Bulgaria, Slovacia, Cehia și Turcia, curtând sprijinul acestora înainte de summitul NATO de săptămâna viitoare din Lituania, unde se așteaptă ca membrii să reafirme că Ucraina va adera în cele din urmă, scrie Calea Europeană.

“Fără îndoială, Ucraina merită să fie în NATO”, a declarat Erdogan, deși Casa Albă a transmis vineri că Ucraina “nu se va alătura NATO” la finalul summitului Alianței prevăzut marți și miercuri la Vilnius. 

Zelenski a declarat că este “fericit să audă” că Turcia susține candidatura Ucrainei la aderare în timpul unei conferințe de presă comune.

Vorbind vineri într-o conferință de presă menită să prefațeze agenda summitului NATO din 11-12 iulie, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a precizat că la summitul de la Vilnius “vom aduce Ucraina mai aproape de NATO” printr-un Consiliu NATO-Ucraina în prezența lui Zelenski, un pachet de asistență și reafirmând că Ucraina va adera la Alianță

NATO are o politică a ușilor deschise, ceea ce înseamnă că orice țară poate fi invitată să se alăture dacă își exprimă interesul, atât timp cât este capabilă și dorește să respecte principiile tratatului fondator al alianței. Cu toate acestea, în conformitate cu normele de aderare, orice stat membru se poate opune prin veto aderării unei noi țări.

Unii aliați, în special cei din Europa de Est care se află mai aproape de Ucraina și de Rusia, au pledat pentru o cale mai concretă de aderare a Kievului la alianța defensivă odată ce războiul se va încheia. Alți oficiali au susținut că o accelerare a aderării Ucrainei la NATO ar putea fi prea provocatoare și că ar putea reprezenta un pariu extrem de riscant pentru alianță, chiar dacă se va pune capăt luptelor, în special dacă Rusia continuă să revendice teritoriul ucrainean.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău