Erdogan afirmă că i-a spus lui Trump că nu va renunța la sistemul rusesc S-400
-
14 Noiembrie 2019 19:16
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că, în discuția avută în ajun cu omologul său american Donald Trump la Casa Albă, a exclus renunțarea la achiziția sistemului de apărare antiaeriană rusesc S-400, transmite dpa.
„Este exclus să abandonăm S-400 și să ne întoarcem spre (rachetele americane) Patriot”, le-a declarat președintele Erdogan jurnaliștilor la bordul avionului care îl aducea în Turcia, potrivit agenției Anadolu.
'Noi am spus că putem cumpăra (rachete) Patriot. Privim propunerea de a renunța total la S-400 în schimbul achiziției de (rachete) Patriot ca o ingerință în drepturile noastre suverane', a mai spus Erdogan.
Washingtonul se opune ca Turcia, stat membru NATO, să cumpere sistemul rusesc de rachete sol-aer S-400, despre care afirmă că nu este compatibil cu sistemele Alianței și că va ajuta la descoperirea unor secrete tehnologice ale avioanelor militare americane F-35. De altfel, SUA au decis în acest an să suspende Turcia din proiectul avionului F-35.
'Am spus: Nu vreau să creez un inamic'. Vreau ca atât America, cât și Rusia să fie prietenii mei', a declarat joi președintele turc, care a mai spus că el și Trump au o abordare 'constructivă' pentru 'a depăși diferențele de vederi'.
Potrivit lui Erdogan, Turcia nu vrea să-și distrugă 'relațiile strategice' cu Moscova, el menționând gazul rusesc și turiștii care vin din Rusia.
Cei doi aliați din NATO mai trebuie să depășească o serie de surse de fricțiuni, în ce privește Siria, cererea Turciei ca SUA să-l extrădeze pe clericul Fetullah Gulen, sau inculparea băncii de stat turcești Halkbank în SUA pentru încălcarea regimului de sancțiuni împotriva Iranului, transmite agerpres.