Erdogan acuză UEFA de „atitudine discriminatorie”: „Sportivii care reprezintă Turcia sunt victimele unei campanii de linșaj”

  • 07 Noiembrie 2019 11:53
Erdogan acuză UEFA de „atitudine discriminatorie”: „Sportivii care reprezintă Turcia sunt victimele unei campanii de linșaj”

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat joi Uniunea europeană de fotbal (UEFA) că a adoptat 'o atitudine discriminatorie' împotriva țării sale, pentru că a deschis o anchetă disciplinară după saluturile militare făcute de jucătorii turci în timpul meciurilor, în plină ofensivă turcă în nordul Siriei, informează AFP.

'Sportivii care reprezintă țara noastră în străinătate sunt victimele unei campanii de linșaj de la începutul operațiunii', a declarat Erdogan în cursul unei conferințe de presă la Anakara.

'Respingem atitudinea discriminatorie, injustă și politică față de echipa noastră națională și față de cluburilor noastre', a adăugat liderul turc.

UEFA a anunțat, pe 15 octombrie, deschiderea unei anchete disciplinare la adresa Turciei, vizând o potențială 'provocare politică' în urma saluturilor militare efectuate de internaționalii săi în timpul partidelor cu Albania și Franța din preliminariile EURO 2020.

Jucătorii naționalei Turciei au efectuat un salut militar după ce au egalat în meciul cu Franța, pe 14 octombrie la Paris, în semn de susținere față de militarii care participau la ofensiva Ankarei împotriva forțelor kurde din nordul Siriei.

Gestul a provocat indignare în Franța, unde mai mulți responsabili politici au cerut anularea meciului după un prim salut militar efectuat de jucătorii turci în cursul partide împotriva Albaniei, disputată cu câteva zile mai înainte.

Presa proguvernamentală turcă a luat o derizoriu această polemică, publicând fotografii în care apare atacantul francez Antoine Griezmann adresându-i un salut militar lui Emmanuel Macron, în momentul în care președintele Franței a acordat Legiunea de onoare naționalei 'cocoșului galic' în luna iunie, dar și după finala Cupei Mondiale 2018 din Rusia.

'Atunci când unul dintre sportivii lui Macron face acest gest în fața lui, nu îi impuneți nicio sancțiune', s-a indignat Erogan joi, apărând dreptul sportivilor turci 'de a-i saluta pe soldații noștri după o victorie', transmite AGERPRES.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău