Entitățile care vor fi supuse auditului în domeniul gazelor naturale vor fi obligate să asigure neîngrădit accesul la bazele lor de date

  • 22 Decembrie 2021 11:31
Entitățile care vor fi supuse auditului în domeniul gazelor naturale vor fi obligate să asigure neîngrădit accesul la bazele lor de date

Entitățile care urmează a fi supuse auditului public extern în domeniul gazelor naturale vor fi obligate să asigure neîngrădit accesul la bazele lor de date.

Comisia de control al finanțelor publice a aprobat, astăzi, raportul asupra proiectului de lege privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale, pentru cea de-a doua lectură.

Indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, entitățile auditate vor fi obligate să admită neîngrădit aflarea auditorilor publici pe teritoriul lor și să asigure accesul direct și liber, în timp util, la informațiile digitalizate, la bazele de date necesare exercitării corespunzătoare a misiunii de audit.

Potrivit amendamentelor propuse de deputatul Radu Marian, auditul se va desfășura la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligațiile de serviciu public, la întreprinderile înrudite, precum și la alte persoane juridice afiliate direct sau indirect acestora în partea ce ține de domeniul gazelor naturale.

Un alt amendament prevede extinderea termenului de prezentare a raportului de audit până la 30 noiembrie 2022.

Misiunea de audit va fi realizată cu derogare de la prevederile Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și Legii privind societățile pe acțiuni.

PROIECTUL de lege urmează a fi supus votului în lectura finală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
13,29
Cer fragmentat
Umiditate:86 %
Vint:6,69 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău