Energocom a utilizat aproape integral stocurile de gaze în sezonul rece 2025–2026

  • 24 Februarie 16:56
Energocom a utilizat aproape integral stocurile de gaze în sezonul rece 2025–2026

Energocom a utilizat aproape integral stocurile comerciale de gaze în sezonul rece 2025-2026. În total, compania a folosit circa 134 milioane metri cubi de gaze naturale pentru a gestiona perioadele de consum ridicat din lunile de iarnă. Volumele provin din stocurile comerciale constituite până la 1 noiembrie 2025, conform obligației de stocare de minimum 15% din consumul anual al țării.

Potrivit Energocom, la începutul sezonului rece, compania avea depozitate peste 100 milioane metri cubi de gaze în Ucraina, iar alte peste 30 milioane metri cubi erau stocate în depozite din alte state, prin contracte de tip agent. În perioada noiembrie 2025 – 18 februarie 2026, aceste volume au fost utilizate treptat, rămânând în depozite aproximativ 8 milioane metri cubi.

„Gestionarea eficientă a stocurilor de gaze a fost un element-cheie pentru traversarea sezonului rece în condiții de siguranță și fără întreruperi. Utilizarea stocurilor comerciale ne-a permis să acoperim vârfurile de consum și să evităm presiuni suplimentare asupra pieței în perioadele critice, cum a fost luna ianuarie anul curent, cu temperaturi scăzute și consum de gaze ridicat. În același timp, menținerea stocurilor de securitate oferă garanția că Republica Moldova dispune de rezerve strategice în eventualitatea unor situații excepționale”, a declarat Eugeniu Buzatu, directorul general interimar al S.A. „Energocom”.

Conform cadrului legal, obligația de stocare este aplicabilă tuturor furnizorilor de gaze naturale, proporțional cu cota lor de piață, pentru a asigura flexibilitate și siguranță în perioadele de consum ridicat sau volatilitate a pieței.

Stocurile de gaze ale Republicii Moldova sunt compuse din stocuri comerciale – constituite de furnizori, inclusiv Energocom, în baza obligației de 15% din consumul anual – și stocuri de securitate, în volum de aproximativ 50 milioane metri cubi, constituite de stat și gestionate de companie, utilizabile exclusiv în situații de urgență prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale. Acestea din urmă reprezintă echivalentul consumului de gaze al malului drept pentru circa 10 zile.

Stocurile de securitate sunt depozitate în proporție de 45% în Ucraina și 55% în România și au fost constituite gradual începând cu anul 2022, ca parte a măsurilor de consolidare a securității energetice. Împreună, stocurile comerciale și cele de securitate au atins aproximativ 200 milioane metri cubi.

În acest an gazier, Energocom a renunțat la practica de a achiziționa și stoca gaze naturale suplimentare, cu excepția stocurilor de securitate, pentru a evita costurile suplimentare de transport, depozitare și extragere și pentru a reduce costurile suportate de consumatorii finali. Strategia de achiziție a presupus contractarea gazelor naturale, inclusiv direct de la producători, cu livrare în luna și ziua stabilită, la un preț calculat conform formulei bazate pe indicele TTF din ultima zi a lunii precedente livrării, la care se adaugă o primă și costurile de transport până în Republica Moldova. Potrivit companiei, mecanismul de stocare, alături de diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare, contribuie la consolidarea securității energetice și la reducerea vulnerabilităților în fața riscurilor externe.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
26,63
Nori împrăștiați
Umiditate:53 %
Vint:0,45 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău