Energocom: „USAID va ajuta Republica Moldova să depășească dificultățile în domeniul energetic”

  • 26 Decembrie 20:35
Energocom: „USAID va ajuta Republica Moldova să depășească dificultățile în domeniul energetic”

Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va ajuta Republica Moldova să depășească noua provocare din domeniul energetic, așa cum a procedat în trecut, când a fortificat SA Energocom, dar și alte entități din sectorul energetic. Afirmația a fost făcută de Michael Boyd, expert superior în domeniul energetic și lider de echipă pentru acest domeniu la USAID Moldova, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți din conducerea Energocom.

Directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu a declarat că, în prezent, cea mai mare provocare o reprezintă alocarea de capacități pentru energia electrică la hotarul cu România, întrucât Republica Moldova este cuplată la rețeaua europeană ENTSO-E în bloc cu Ucraina, al cărui sistem electroenergetic este afectat de bombardamentele rusești, din care cauză țara vecină are deseori deficit de electricitate.

„În acest sens, conducerea Energocom poartă discuții cu diverși parteneri pentru a putea face mai multe importuri la prețuri competitive din România”, a precizat Energocom într-un comunicat de presă.

Michael Boyd a spus că experții USAID vor sprijini atât Energocom, cât și Republica Moldova în abordarea în regim operativ a dificultăților din sector.

Din 2022, USAID Moldova ajută Energocom prin intermediul a două proiecte: Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA) și Connect for Growth (C4G)/Creștere prin Conectare. Astfel, USAID a donat întreprinderii echipament IT, de asemenea a contribuit la îmbunătățirea comerțului cu energie și la perfecționarea managementului riscurilor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:6,17 m/s
Fri
0
Sat
1
Sun
3
Mon
2
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău