Emmanuel Macron: Franța are dovada că guvernul sirian a folosit arme chimice în Douma, Siria

  • 12 Aprilie 2018 16:36
Emmanuel Macron: Franța are dovada că guvernul sirian a folosit arme chimice în Douma, Siria

Franța are dovada că guvernul sirian a folosit arme chimice săptămâna trecută în orașul controlat de rebeli Douma, lângă Damasc, a dat asigurări joi președintele francez Emmanuel Macron în timpul unui interviu televizat, relatează AFP și dpa.

„Avem dovada că săptămâna trecută....au fost folosite arme chimice, cel puțin clor, și că ele au fost folosite de regimul Bashar al-Assad', a declarat șeful statului francez la postul de televiziune TF1.

Totodată, Emanuel Macron a afirmat că Franța va lua decizii „la momentul oportun”, în coordonare cu Statele Unite, cu privire la eventuale represalii la presupusul atac chimic lansat de regimul sirian.

„Vom lua decizii la momentul oportun, atunci când vom considera că cel mai util și cel mai eficient”, a declarat Macron, după ce marți a afirmat că va face un anunț „în zilele următoare”.

Întrebat dacă instalațiile de arme chimice din Siria ar putea fi ținta unor eventuale lovituri aeriene, Macron a răspuns: „Atunci vom decide și va trebui să verificăm toate informațiile”.

Patruzeci și trei de persoane au fost ucise în atacul de sâmbătă asupra orașului sirian Douma, potrivit Căștilor Albe, organizație de salvatori-voluntari sirieni aflați în zona rebelă și care a denunțat prima acest atac. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a afirmat că cei 500 de pacienți care au primit îngrijiri medicale după atac au prezentat simptome ale expunerii la substanțe chimice toxice. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău