Emmanuel Macron efectuează o vizită de stat în Grecia, pentru a marca ieșirea din criză
-
06 Septembrie 2017 11:14
Președintele francez Emmanuel Macron efectuează joi și vineri în Grecia o vizită de stat, plasată sub semnul optimismului și al încrederii față de această țară europeană cea mai afectată de criza datoriilor, informează Agerpres.
Vizita, foarte așteptată într-o Grecie curioasă să descopere cuplul prezidențial francez, va avea multe conotații simbolice, printre care un discurs despre democrație rostit joi pe Pnyx, celebra colină din Atena, din fața Acropolei.
Macron, 39 de ani, și Alexis Tsipras, 43 de ani, se numără printre cei mai tineri lideri europeni.
Mass-media locale subliniază de mai multe săptămâni importanța acestei vizite pentru țară, tradițional francofilă, și pe care Franța o sprijină cu mult dinaintea crizei.
Franța 'este un partener strategic stabil', subliniază o sursă guvernamentală greacă pentru AFP, iar această cooperare 'va continua cu noul președinte'.
'Acesta este un mesaj de încredere pe care președintele Macron îl va da Greciei cu privire la relansare', în această țară 'simbol al crizei europene', explică o sursă de la Palatul Elysee.
Guvernul Tsipras, în prezent la un nivel scăzut în sondaje, mizează de asemenea pe susținerea Franței în a-și îmbunătăți imaginea.
Economia elenă pare să vadă capătul tunelului, cu o creștere estimată la circa 2% în 2017, alimentată de turismul record din această vară. Dovadă a acestei ameliorări, Atena a revenit în iulie pe piețele financiare și speră să iasă în vara lui 2018 de sub tutela bugetară a UE și FMI, care încorsetează Grecia din 2010.
'Grecia trebuie susținută în această fază pozitivă care se deschide și care este, se poate spera, simbolul pentru o nouă fază în zona euro', se subliniază la Palatul Elysee.
În această vizită, Macron va fi însoțit de ministrul economiei Bruno Le Maire și de alți circa 40 de directori de companii.
Pentru Paris, este important să-i devanseze pe investitorii non-europeni, în special pe chinezi, care au preluat în 2016 portul Pireu, cel mai mare din Grecia, prin intermediul armatorului Cosco Shippping Corporation.
Cu toate acestea, europenii au obținut recent, printr-un consorțiu din care face parte și grupul din Marsilia CMA CGM, gestiunea portului din Salonic, al doilea din Grecia, în timp ce grupul german Fraport a câștigat gestiunea în 14 aeroporturi ale Greciei.
Și problema migrației va fi abordată în timpul întrevederilor prevăzute să aibă loc cu Tsipras, cu președintele Greciei, Prokopios Pavlopoulos, și cu liderul opoziției Kyriakos Mitsotakis.