După ce președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, i-a confirmat victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, desfășurat în 24 aprilie, în fața candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, cu 58,55% din voturi, Macron a cerut într-un scurt discurs să se acționeze fără încetare pentru ca Franța să fie o națiune mai independentă și mai puternică, notează Agerpres.
El a făcut apel la construcția unui ”nou contract productiv, social și ecologic”, o ”renaștere instituțională și politică” prin care Franța să fie devină o ”mare putere agricolă, industrială, științifică, creatoare și ecologică”.
Aproximativ 450 de oficiali, fără a număra membrii familiei, au fost invitați la ceremonia de învestire, printre cei prezenți aflându-se foștii șefi de stat Nicolas Sarkozy și François Hollande, dar și Nicole Belloubet, fost ministru al Justiției, Christophe Castaner, fost ministru de Interne și Édouard Philippe, fost premier și actual primar al orașului Le Havre.
Noul mandat al președintelui Macron va începe pe 14 mai la miezul nopții, la ora 12.00 și o secundă (ora Franței), a precizat președintele Consiliului Constituțional francez Laurent Fabius, care a reiterat rezultatele oficiale ale alegerilor prezidențiale și a pronunțat cuvintele învestirii.
”În acest moment precis vă preluați funcțiile”, a spus el, înainte să-i aducă un omagiu personal.
”Vă recunoaștem ca Mare Maestru al Ordinului Legiunii de Onoare”, a afirmat generalul Benoît Puga, marele cancelar al Ordinului Național al Legiunii de Onoare și al Ordinului Național al Meritului, scrie news.ro
Ales pentru a doua oară, Președintele Republicii și-a început discursul de învestitură făcând apel la acțiuni în domeniile agriculturii, educației, ecologiei, sănătății, reunificării teritoriilor din zonele metropolitane și de peste mări
”Da, poporul francez nu a prelungit mandatul care se încheie. Acest nou popor, diferit de acum cinci ani, a încredințat unui nou președinte un nou mandat”, a susținut Macron.
”Rareori lumea și țara noastră s-au confruntat cu o astfel de conjuncție de provocări”, a spus Macron, referindu-se la războiul din Ucraina, pandemia de Covid-19 și încălzirea globală. ”Facem apel la o acțiune fermă” pentru ”a fi o națiune mai independentă”, a continuat el.
”Trebuie să avem curajul democrației, curajul de a clădi o nouă pace europeană și o nouă autonomie în Europa. Să acționăm pentru a face din țara noastră o putere agricolă, industrială, științifică și creatoare mai puternică, simplificând normele și prin investiții pentru Franța anului 2030”, a subliniat Macron.
”Să acționăm pentru a clădi o societate în care toți să aibă un loc de muncă și o distribuire echitabilă a avuției. Trebuie să acționăm pentru a face din țara noastră o putere ecologică prin transformarea radicală a mijloacelor de producție sau de deplasare, atât în metropole, cât și în orașele mai mici”, a mai afirmat președintele francez.
”Trebuie să luptăm cu inegalități de la rădăcină, încă din școală și să modernizăm sistemul de sănătate. Trebuie să clădim în tinerii noștri spiritul republican. Școala trebuie să se deschidă către cultură și către sport pentru că în 2024 vom găzdui Jocurile Olimpice”, a mai spus el.
”Sănătatea trebuie să fie accesibilă tuturor. Trebuie să informăm oamenii și să oferim condiții sigure de muncă, să prevenim bolile, să acționăm pentru a construi progresul pentru fiecare dintre noi, pentru mai multă egalitate între bărbați și femei. Să acționăm pentru a ne proteja în continuare compatrioții printr-o armată puternică angajată pe toate continentele. Să luptăm împotriva insecurităților din viața de zi cu zi, împotriva acțiunilor teroriste și amenințărilor informatice”, a argumentat șeful statului.
”Acțiunea, în aceste vremuri, este îngemănată cu reunirea, respectul, considerația, asocierea tuturor. Trebuie, cu toții, să inventăm o nouă metodă prin care să construim un nou contract productiv, social și ecologic”, a explicat liderul francez.
”În cele din urmă, să acționăm pentru a ralia toți cetățenii, de la sate până la orașe. Da trebuie să acționăm fără preget, cu un singur obiectiv, acela de a fi o națiune mai independentă, de a trăi mai bine și de a oferi un răspuns francez și european la provocările secolului în curs. Știm cu toții, această acțiune vine într-un moment din viața noastră marcat de temeri, de fracturi numeroase, să acționăm nu va însemna doar să administrăm țara și să implementăm reforme ca pe niște soluții de-a gata făcute. Să acționăm înseamnă să raliem, să dăm dovadă de respect și de considerație în uniunea tuturor”, a precizat el.
”De aceea, cu toții, împreună, trebuie să inventăm noi metode, altele decât coregrafiile uzate, pentru a clădi un nou contract social și ecologic, pentru că ralierea și pacificarea nu înseamnă să accepți să nu mai faci nimic, sau să îți uiți responsabilitățile, ci prin împărțirea responsabilităților la nivel național, prin conlucrarea între Guvern, administrații, Parlament, asociații, asociem pretutindeni în țară forțele vii, politice, sociale și culturale. Trebuie să luăm hotărâri și să le punem în aplicare”, a asigurat Macron.