Emisarul Qatarului a părăsit Fâșia Gaza pentru discuții cu israelienii
-
27 August 2020 08:12
Emisarul qatariot pentru Fâșia Gaza, Mohammed al-Emadi, care a plecat marți pentru a încerca să calmeze situația între mișcarea islamistă Hamas și Israel, a părăsit miercuri seară enclava palestiniană pentru Tel Aviv, potrivit unor surse din Fâșia Gaza, scrie AFP., preluat de Agerpres.
Ajuns marți seară în Fâșia Gaza cu un ajutor financiar și cu propuneri pentru a relansa armistițiul între islamiști și Israel, Mohammed al-Emadi urma să meargă în Israel pentru a-i informa pe liderii israelieni despre răspunsul Hamas.
Potrivit unor surse apropiate lui Mohammed al-Emadi, el a adus un ajutor de 30 de milioane de dolari în acest teritoriu palestinian cu două milioane de locuitori, dintre care jumătate trăiesc sub pragul de sărăcie.
Această vizită are loc în contextul în care Hamas a intensificat începând cu 6 august lansarea de baloane incendiare și atacuri cu rachete către Israel, în timp ce armata israeliană efectuează aproape în fiecare seară atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza în semn de represalii.
Ca răspuns la lansarea baloanelor incendiare care au provocat peste 400 de incendii, Israelul a înăsprit blocajul asupra enclavei, închizând punctul de trecere a mărfurilor Kerem Shalom și oprind livrările de carburant către teritoriul palestinian, ceea ce a obligat singura centrală electrică din Fâșia Gaza să închidă.
Mișcarea Hamas l-a informat pe emisarului qatariot că este dispusă să renunțe la atacurile cu rachete împotriva Israelului dacă vor fi acceptate pretențiile sale.
Potrivit unor surse apropiate mișcării islamiste, este vorba în special de dublarea numărului de permise de muncă în Israel pentru locuitorii din Fâșia Gaza, extinderea zonei industriale din estul teritoriului, reluarea furnizării de energie electrică și de sosirea fondurilor din Qatar.
Hamas și armata israeliană, care până în prezent au purtat trei războaie (în 2008, 2012 și 2014), au ajuns anul trecut la un armistițiu mediat de ONU, Egipt și Qatar.