Embargoul petrolier nu va determina Iranul să renunțe la programul său nuclear
-
03 Februarie 2012 16:20
Embargoul petrolier și amenințările nu vor determina Iranul să renunțe la programul său nuclear, a afirmat, vineri, liderul suprem religios al Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei.
Embargoul petrolier și amenințările nu vor determina Iranul să renunțe la programul său nuclear, a afirmat, vineri, liderul suprem religios al Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei.
El a avertizat că Iranul va răspunde cu propriile sale amenințări și va sprijini orice națiune sau grupare care dorește să se lupte cu Israelul. Intervenția lui Khamenei a avut loc în contextul în care Washington Post a publicat un editorial potrivit căruia secretarul American, Leon Panetta, crede că existe șanse foarte mari ca Israelul să atace, în această primăvară, instalațiile nucleare iraniene. Israelul și aliații săi occidentali sunt îngrijorați că Iranul încearcă să obțină arme nucleare prin programul său nuclear, lucru negat de Teheran. Statele Unite și Uniunea Europeană au impus sancțiuni economice Iranului care a amenințat că, în semn de represalii, ar putea bloca strâmtoarea Hormuz, prin care este transportat 40% din petrolul exportat la nivel mondial.