Elton John și Billie Eilish, printre artiștii care au participat la concertele Global Citizen pentru planetă

  • 26 Septembrie 2021 13:05
Elton John și Billie Eilish, printre artiștii care au participat la concertele Global Citizen pentru planetă

Mai multe concerte organizate sâmbătă în diverse locuri de pe planetă i-au adus pe scenă pe Elton John la Paris și pe Billie Eilish sau pe prințul Harry la New York, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la amenințările cu care se confruntă planeta, în cadrul unor evenimente desfășurate sub egida organizației nonguvernamentale Global Citizen, informează AFP, citat de Agerpres.

Elton John, singur la pian pe scena din Champ-de-Mars, în costumul său verde, cu Turnul Eiffel pe fundal, a dat tonul acestei zile-eveniment alternând hituri ("Tiny Dancer", "This Is Your Song", "Rocket Man", precum și un duet, "After All", cu Charlie Puth) cu mesaje umanitare.

Artistul în vârstă de 74 de ani, care în curând va fi supus unei intervenții chirurgicale la șold care-l va forța să-și amâne din nou turneul mondial de adio, a pledat pentru ca "nimeni să nu fie lăsat deoparte" în această perioadă de criză sanitară și a făcut apel la un "acces echitabil la vaccinuri peste tot în lume".

Concertele live - dar și spectacolele preînregistrate ale unor vedete, cum ar fi BTS la Seul - organizate de ONG-ul Global Citizen își propun să mobilizeze un public numeros din întreaga lume în jurul unor teme precum "schimbările climatice, echitatea în materie de vaccinuri și foametea".

La Paris Elton John a cântat în fața a circa 20.000 de persoane, care au obținut bilete gratuit, cu condiția susținerii acțiunilor Global Citizen prin petiții sau distribuind mesaje pe rețelele de socializare.

După Paris, New York-ul a preluat ștafeta, cu un concert la care au cântat Billie Eilish, Coldplay, Jennifer Lopez și Lizzo. Prințul Harry și soția sa, Meghan, au urcat, de asemenea, pe scena amenajată în Central Park, pledând ca accesul la vaccinuri să fie considerat un "drept uman de bază". Cuplul le-a succedat Alessiei Cara și veteranei pop-ului Cyndi Lauper, care le-a dedicat femeilor afgane hitul său "Girls Just Want to Have Fun".

Spectacolul a continuat apoi la Los Angeles, unde pe scena de la Greek Theatre au urcat băieții de la 5 Seconds of Summer, urmați de Adam Lambert, Stevie Wonder, Demi Lovato și OneRepublic.

Concertele pot fi văzute pe platformele Apple Music, Apple TV App, YouTube, Twitter precum și la posturi de televiziune (TF1/TMC în Franța, TV Azteca în Mexic, BBC în Regatul Unit, ABC, ABC News Live, iHeartRadio, Hulu, The Roku Channel, FX și Time în Statele Unite).

Organizatorul evenimentului este Global Citizen, o organizație nonguvernamentală care se prezintă ca o ''mișcare a cetățenilor implicați''. Asociația a fost fondată de australianul Hugh Evans, un ''geniu al acțiunilor filantropice'', potrivit The New York Times.

Global Citizen nu este la primul concert de amploare, după ce a organizat ''Vax Live'' în primăvară la Los Angeles, eveniment în favoarea vaccinării anti-COVID-19 (și împotriva dezinformării). Jennifer Lopez și Foo Fighters au urcat atunci pe scenă, iar președintele american Joe Biden, papa Francisc, actorii Ben Affleck și Sean Penn au transmis mesaje înregistrate video. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău