Elevii sunt îndemnați să participe la concursul „Scrisoare mamei” 

  • 05 Decembrie 2017 10:42
Elevii sunt îndemnați să participe la concursul „Scrisoare mamei” 

Elevii din clasele gimnaziale și liceale, atât vorbitorii de limbă română, cât și de limbă rusă, sunt îndemnați să participe la concursul național de creație „Scrisoare mamei”, desfășurat de către Direcția municipală educație, tineret și sport, transmite IPN.

Scrisorile, în format electronic, vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected] (limba română), [email protected] (limba rusă), până pe data de 25 februarie.

Potrivit DGETS, concursul are drept scop sensibilizarea tinerei generații, promovarea creativității, identificarea și promova tinerelor talente. Concursul va atrage atenția publicului la realitățile existente și are drept scop motivarea tinerilor de a-și respecta părinții, persoanele care le-au dat viață, de a valorifica familia, de a le cultiva valori social-umane.

„Astăzi sunt multe posibilități de comunicare dintre copiii și părinții aflați la distanță, cum ar fi site-urile de socializare: skype, twitter, odnoklassniki, facebook ș.a. De multe ori, discuțiile lor prin intermediul acestor tehnologii se reduc la problemele materiale. Scrisoarea este cel mai reușit instrument de a-l motiva pe copil să-și deschidă sufletul, să dea frâu liber imaginației. Este important să vedem ce simte și cum gândește un copil”, se menționează într-un comunicat de presă remis de Direcție.

Pentru premierea autorilor celor mai bune lucrări vor fi acordate câte trei distincții la fiecare categorie și premii bănești: 2000 de lei (locul I), 1500 de lei (locul II) și 1000 de lei (locul III). De asemenea, vor fi oferite cinci premii a câte 500 de lei. Înmânarea premiilor și altor distincții va avea loc în municipiul Chișinău, în cadrul unei solemnități speciale. Locul, data și ora festivității vor fi anunțate din timp.

Concursul este organizat în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei, Facultatea de Litere a USM și Asociația Obșteasca „Platforma Socrate”.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:2,57 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
20
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău