Elevii se vor putea înscrie la mai multe universități concomitent

  • 15 Mai 2013 13:47
Elevii se vor putea înscrie la mai multe universități concomitent

Viitorii studenți își vor putea depune actele pentru admitere la mai multe universități concomitent, potrivit noului regulament adoptat de Ministerul Educației.

 La rândul lor, instituțiile de învățământ superior vor decide dacă le oferă candidaților posibilitatea să aplice doar pentru una sau pentru mai multe specialități.

Noul regulament de admitere în universități le oferă viitorilor studenți posiblitatea să aplice pentru mai multe univestități și specialități concomitent, dar aceștia vor putea fi înmatriculați numai la o singură facultate. Candidații vor prezenta comisiilor de admitere documentele în original, pentru confirmarea autenticității, dar vor lăsa doar copiiile, în cazul în care doresc să aplice și pentru alte universități. Actele în orginal vor fi depuse, după anunțarea rezultatelor, la instituția aleasă de candidat.

În opinia rectorului Academiei de Studii Economice, Grigore Belosteicinic, regulile de admitere în universități trebuiau modificate deja de mult timp.

Conform principiilor autonomiei universitare, încă de anul trecut, instituțiile de studii superioare au dreptul să efectueze admiterea în baza propriilor regulamente, adică să introducă teste sau examene, ori să organizeze un concurs al mediilor notelor de absolvire.

Admiterea în universități se va desfășura între 16 și 27 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 6 august. Sesiunea repetată va avea loc între 7 și 14 august. Anul acesta peste 20 de mii de locuri vor fi disponibile în cadrul instituțiilor de studii superioare, dintre care, peste 6000, cu finanțare de la buget.

Amintim, de asemenea, că de anul viitor, locurile cu finanțare de la buget din universități vor fi redistribuite, în baza unui concurs organizat în fiecare an, după examenele din vară.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:4,12 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău