Elevii din Mereni au colectat peste două tone de deșeuri și vor planta o livadă de alun
-
18 Februarie 2020 14:20
![Elevii din Mereni au colectat peste două tone de deșeuri și vor planta o livadă de alun Elevii din Mereni au colectat peste două tone de deșeuri și vor planta o livadă de alun](https://media.radiochisinau.md/image/202002/640x360/4b0ebc6bf31dcc2a581fab9ebe33afda.jpg)
Elevii liceului „Emil Nicula” din satul Mereni, Anenii Noi, au colectat 2 004 kilograme de deșeuri electronice în cadrul campaniei Hai Moldova și au câștigat, prin urmare, o livadă de alun pentru școala lor.
Miercuri, 19 februarie, pomii de alun vor fi plantați, iar roadele vor putea fi gustate peste 4 ani.
Pe 14 decembrie, echipa Hai Moldova și-a premiat câștigătorii, după o lună intensivă de lucru, în urma căreia peste 38 299 de elevi din 76 de școli din toată țara au colectat peste 45 de tone de deșeuri electronice, în cadrul unui concurs.
Cu 2 004 kilograme colectate, elevii de la L.T. „Emil Nicula” din satul Mereni, Anenii Noi, au intrat în posesia unei livezi de alun, clasându-se pe locul 3: „La colectarea deșeurilor au participat nu doar elevii, dar toți consătenii. Primarul a alocat transport pentru a colecta de la oameni tehnică uzată. De asemenea, din școală am aruncat 16 computere vechi. Nu ne-am așteptat că vom acumula o astfel de cantitate de deșeuri electronice. Ne bucurăm că am contribuit la păstrarea mediului înconjurător”, spune Maia Zlotea, profesoara de geografie și economie în cadrul liceului.
Livada de aluni este oferită de compania EUROALUN, care din 2018 își desfășoară activitatea în domeniul cultivării plantelor. Este o companie relativ tânără, dar care are deja plantate peste 200 de hectare de livezi de aluni în Moldova (inclusiv și livezi în circuit ecologic).
Potrivit companiei, deja din anul 3-4, copiii vor putea gusta alunele din livada instituției de învățământ.
Din vechi timpuri, alunul este considerat un simbol al păcii și sănătății și o sursă de bunăstare și putere. Mai mult, plantarea alunului are efect terapeutic asupra solului: susține solul, diminuează efectul secetei, purifică aerul. Durata rentabilă a unei livezi de aluni este de circa 50-80 de ani, de aceea este numită și afacere pentru trei generații.
Proiectul este susținut de Facilitatea de Asistență Tehnica a Fondului Green for Growth (GGF TAF) și finanțat de Uniunea Europeană în cadrul inițiativei EU4Energy, Guvernul Suediei, GEF programul de Granturi Mici și organizat de către Hai Moldova, EcoVisio.