Elevii din învățământul profesional-tehnic deprind abilități de viață prin muzică
-
22 Septembrie 2021 11:06
Abilitățile de viață și comportamentele sănătoase sunt pe cale să devină noua tendință în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic din Republica Moldova. Este și obiectivul principal al noii campanii de comunicare „Eu sunt influencerul vieții mele! Fac alegeri sănătoase!”, lansată marți la Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, transmite IPN.
Campania este organizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii”, realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.
„Într-adevăr, noi suntem influencerii vieții noastre, indiferent dacă suntem tineri sau adulți, cu experiență sau nu. Dacă reușim sau nu, depinde de informațiile pe care le avem, de alegerile pe care le facem și de sprijinul pe care îl primim”, a menționat Nigina Abaszada, reprezentantă rezidentă UNFPA Moldova. Ea a subliniat că această campanie abordează principalele lacune identificate într-un studiu UNFPA-ADA-MEC care a evaluat cunoștințele, atitudinile și practicile elevilor privind abilitățile de viață și comportamentele sănătoase în învățământul profesional tehnic.
Potrivit studiului, mulți dintre elevii școlilor profesionale, la vârsta de 16, 17 ani prezintă deja foarte des semne de boală din cauza modului de viață nesănătos, întrețin relații sexuale, dar nu știu cum să se protejeze împotriva sarcinilor neplanificate sau a infecțiilor cu transmitere sexuală, au dificultăți de a lucra în echipă, de a-și exprima gândurile sau de a rezolva probleme.
Gunther Zimmer, șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice Agenției Austriece de Dezvoltare, a menționat că societatea încă tinde să-i discrimineze pe cei mai vulnerabili membri ai săi și tinerii care se confruntă cu o situație dificilă devin cu ușurință o astfel de țintă. Aceasta duce la pierderea oportunităților pentru tineri și la pierderea unui mare potențial pentru piața muncii, pentru dezvoltarea durabilă a societății. „Eforturile noastre comune se concentrează pe sprijinul tinerilor în prevenirea situațiilor de risc, pe informarea lor despre serviciile la care se pot adresa și despre alegerile sănătoase pe care le pot face”, a declarat Gunther Zimmer, citat într-un comunicat de presă al UNFPA Moldova.
Campania se desfășoară în perioada 21 septembrie 2021 - 31 martie 2022 și include mai multe acțiuni de conștientizare și informare, cum ar fi: materiale audio/video, traininguri pentru jurnaliști, expoziții în școli, apeluri la acțiune pe rețelele de socializare și un single de hip hop creat în parteneriat cu interpretul local, Kapushon.
Pentru a ajunge la tineri prin preferințele lor – muzica, s-a colaborat cu Kapushon, interpretul de hip-hop, care a creat o melodie dedicată acestei campanii, evidențiind problemele cheie într-un mod creativ și viral.
Rețeaua tinerilor de la egal la egal în cele 12 instituții de învățământ profesional-tehnic va contribui la diseminarea mesajelor campaniei prin diferite activități în școli. Elevii vor fi încurajați să viziteze Youth Klinics pentru a beneficia de informații și servicii gratuite de sănătate sexuală și reproductivă și Centrele de Tineret pentru a dezvolta abilități interpersonale prin implicare comunitară.
Activitățile de comunicare vor avea ca scop creșterea nivelului de cunoaștere și conștientizare privind folosirea metodelor moderne de contracepție, cu un accent separat pe utilizarea prezervativului, prevenirea sarcinii în adolescență, prevenirea și raportarea violenței / hărțuirii și abuzului sexual și a altor riscuri de comportament, precum și cu privire la serviciile de sprijin existente pentru tineri și importanța abilităților de viață pentru pregătirea lor la locul de muncă.
Potrivit studiului KAP, elevii din instituțiile din învățământul profesional tehnic, în special în școlile profesionale, au carențe cu privire la abilitățile sociale și de ocupare a forței de muncă. Doar 1/5 dintre respondenți au abilități interpersonale bine dezvoltate și doar 11% au dezvoltat abilități care îi pot ajuta să se integreze mai bine la locul de muncă, printre care comunicare eficientă, lucru în echipă, gândire critică etc.
25% dintre elevii activi sexual nu folosesc prezervativul, care este singura metodă modernă de contracepție care, pe lângă protecția împotriva sarcinii neplanificate, oferă protecție împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.
Una din cinci fete din învățământul profesional tehnic care a rămas însărcinată în timpul anului de studiu 2019-2020, a renunțat la educație din cauza sarcinii.