Elevele din R.Moldova au fost premiate la Olimpiada Internațională de Limbă franceză
-
30 Septembrie 2019 16:57
La data de 29 septembrie, în incinta Universității de Stat din Moldova, a avut loc Festivitatea de premiere a învingătorilor celei de-a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba franceză, desfășurată în perioada 27-30 septembrie, la Chișinău.
La probele pe echipe, elevele din Republica Moldova au fost premiate după cum urmează: Nivelul B1: locul 1 – Alina Prichici, locul 2 – Andreea-Anastasia Mînza, locul 3 – Nadejda Macari; Nivelul B2: locul 1 – Alina Eșanu, locul 2 – Carmen Cristea, locul 3 – Daniela Jovmir.
Olimpiada Internațională de Limba franceză, aflată la cea de-a V- a ediție, a fost organizată de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, și Organizația Internațională Francofonă, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova.
La concurs au participat 36 de elevi și 12 profesori, reprezentanți ai 6 țări: Albania, Armenia, Bulgaria, Macedonia, Moldova și România. În cadrul olimpiadei, Republica Moldova a fost reprezentată de 6 elevi:
1. Macari Nadejda, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ștefan Holban”, Cărpineni, Hîncești;
2. Mînza Andreea-Anastasia, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Cruglic, Criuleni;
3. Prichici Alina, clasa a XI-a, Centrul de excelență în economie și finanțe, Chișinău;
4. CristeaCarmen, clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, Chișinău;
5. Eșanu Alina, clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, Chișinău;
6. Jovmir Daniela, clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, Chișinău.
Concursul a constat din proba individuală (scrisă) de evaluare a nivelului de competență în franceză și o probă pe echipe, axată pe creativitatea elevilor și expunerea orală în anumite contexte. La proba individuală, nivelul B2, locul I a fost obținut de către Daniela Jovmir, elevă în clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău.