În 1917, ca membră activă a Partidului Național Moldovenesc, ea este aleasă în Sfatul Țării, ca deputat din partea ținutului Cetatea Albă. Este, astfel, prima femeie din întreg teritoriul locuit de români, care a ajuns să facă politică la un asemenea nivel.

Perioada care a precedat unirea Basarabiei cu Bucovina, prin cele două acte unilaterale, din 27 martie și, respectiv, din noiembrie 1918, avea să fie rememorata de Elena Alistar Romanescu într-o conferință ținută la Șezătoarea Culturală a “Astrei” (Asociațiunea Culturală “Astra” Basarabeană), la Chișinău, în ziua de 16 februarie 1930, având ca temă “Mișcarea Națională Basarabeană”.

“Orice s-ar spune de către dușmanii noștri și spre regret de către unii dintre români, ­ viața românească în Basarabia n-a fost întreruptă”, ținea Elena Alistar să afirme, încă de la început, punând în antiteză pe acei boieri gata să-și vândă “interesele de neam” pentru “o decorațiune rusească”, cu aceia care, retrași din viața publică, au înțeles să susțină școlarizarea tinerilor moldoveni, cu condiția să urmeze studiile în Regat, iar nu la Moscova. Desnaționalizarea, rusificarea se făceau, în Basarabia țaristă, în principal prin școală, dar și prin biserică (“Cine a trăit în Basarabia știe că singurele biserici, în care întotdeauna s-au făcut slujbele în românește și numai în românește au fost monastirile”). În alte parte, constată că tinerii studenți originari din Basarabia conștientizau faptul că sunt români abia atunci când, ajunși la Moscova, se confruntau cu studenții veniți din Rusia ori din Ucraina...

Cam aceasta era starea de lucruri în 1905, an în care Elena Alistar își făcea studiile la Iași, iar la Chișinău avea loc “o încercare de revoluție și care, deși n-a izbutit direct, a reușit să arunce sâmburele dorinței de liberate și de viață națională”. Este epoca în care apar primele ziare românești în Moldova de peste Prut: “Basarabia” (1906), “Viața Basarabiei” (1907),  “Moldovanul” (1907). Conștientizând valoarea unei intelectualități formate în Regat pentru susținerea cauzei românismului, dincolo de Prut, C. Stere, pe atunci rector al Universității din Iași, le spunea studenților basarabeni: “Datoria voastră este să vă duceți înapoi în Basarabia și să vă faceți datoria atunci când va fi nevoie de voi”.

Soldatul basarabean
Ciudat (sau nu), conștiința țăranului basarabean că aparține unei alte comunități, unei alte națiuni decât cea rusă avea să crească în război (“soldații noștri moldoveni au venit în contact, pe frontul austriac, cu soldații români din Transilvania și atunci se strecurau în scrisorile lor dureri sufletești că, între răniți, găsesc români creștini, care grăiesc ca și ei (...). Unul din satul Rezeni scria: «Amu vedem că drept a spus cucoana preuteasa noastră și tare ne doare inima că ne batem între noi frații ca dușmanii». Altul scria: «Românii de pe frontul austriac amar frumos grăesc și cântă.»“. Românii aceia erau însă, ca și ei, înstrăinați, cu țara înstrăinată...

Legătura soldaților basarabeni cu cei din Regat avea să se facă abia în 1916-1917, în timpul luptelor de pe frontul românesc. E momentul în care se face o propagandă intensă, care să “trezească în sufletul moldovenilor dragostea de patria-mamă”. O nouă publicație, “Soldatul Moldovean” este “semnalul de alarmă al redeșteptării naționale”. “Deci revoluția din 1917 i-a găsit pe soldații basarabeni dezmeticiți din somnul lor hipnotic”, avea să spună Elena Alistar la acea șezătoare culturală a “Astrei” de la Chișinău, în 1930. “Ei și-au dat seama că și Regatul vechi și în Transilvania și în Bucovina sunt frați de-ai lor de același sânge, de aceeași credință, vorbind aceeași limbă.”

Sfatul Țării
S-au creat, atunci, premisele proclamării autonomiei Basarabiei (hotărârea se ia la Chișinău, la congresul militar din 19-20 octombrie 1917, la care au participat vreo 10.000 de soldați moldoveni) și s-au ales 46 de membri care au fost delegați să organizeze Sfatul Țării. Rând pe rând, diferite organizații profesionale sau politice își desemnează și ele delegații, toate congresele având pe ordinea de zi “hotărârea ca Basarabia să fie autonomă”. Autonomia față de “Mama Rusia” era primul pas la reîntoarcerea către adevărata “Patrie-Mumă”, România.

S-a ales un birou de organizare a Sfatului Țării, care a lucrat sub președinția învățătorului Vasile Țanțu între 20 octombrie și 21 noiembrie 1917.

Despre Sfatul Țării de la Chișinău s-a scris mult în ultimele decenii (și, mai ales, în ultimul sfert de secol). Mai puțin se știe însă, în paralel cu biroul de organizare a acestui “parlament” de la Chișinău, a lucrat intensiv și Comisia școlară moldovenească ­ din care făceau parte, între alții, învățătorii Vladimir Herța și Pavel Gore și Preasfințitul Mitropolit Gurie – al cărui rol era acela de a îndrepta neajunsurile unui secol în care școala în limba națională lipsise în Basarabia.

Pași în drumul spre Unire
Vom încheia această scurtă trecere în revistă a “Mișcării Naționale Basarabene” cu amintirile Elenei Alistar despre ziua de 21 noiembrie 1917, ziua în care are loc prima ședință a Sfatului Țării (de acolo înainte, hotărârile care vor duce, în final, la alipirea Basarabiei la trupul României vor curge cu o viteză amețitoare, care nu arată decât ardoarea pe care o aveau basarabenii de a se întoarce în granițele vechii Dacii). “Neștearsă va fi în memoria mea această zi sfântă. De dimineață, toate străzile erau pline de norod. (...) La ora 12 a avut loc ședința solemnă, sub președinția dlui N.N. Alexandri, cel mai în vârstă dintre deputați. Când d-sa a pronunțat cuvintele: «Declar prima ședință a Sfatului Țării deschisă», domnia sa a vărsat șiroaie de lacrimi împreună cu aproape tot auditoriul. (...) Cu drept cuvânt se poate zice că fiecare a simțit atunci că în sufletul său a intrat însuși Dumnezeu. (...) Ne găseam înconjurați de o mulțime de armată rusă, bolșevică, care în orice moment ne puteau distruge”. Este și motivația pentru care pașii se vor face încet și cântărit. Mai întâi, pe 6 decembrie 1917, Basarabia se proclamă «Republică Moldovenească în federație cu Marea Republică rusă». Era o formă de adormi ochiul vigilent al Rusiei, în vreme ce soldații basarabeni se reorganizează într-un Regiment moldovenesc, care să apere țara. Independența ­ întâmplător sau nu – avea să fie proclamată pe 24 ianuarie 1918. Iar “Unirea Basarabiei cu Patria Mumă”, la 27 martie 1918. Restul e pagină de istorie, scrisă, rescrisă, citită și răscitită, de 95 de ani încoace...

Sursa: antenasatelor.ro