Electoratul din R.Moldova este format de televiziunile rusești, opinie
-
22 Februarie 2020 09:45
Deputatul în primul Parlament, semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova, Alecu Reniță este de părere că electoratul din Republica Moldova este format de către televiziunile rusești. Potrivit lui, propaganda rusească oferă mesaje-cheie care penetrează foarte adânc în subconștientul oamenilor fără discernământ și ei merg la urnele de vot și votează cam așa cum sunt orientați din anumite centre, transmite IPN.
„Noi nu avem posibilități reale la moment, și asta nu este un soi de capitulare, dar nu avem instrumentele pe potriva acestei ofensive informaționale care acaparează telespectatorul”, a declarat Alecu Reniță în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.
Scriitorul și producătorul TVR Marian Voicu susține că există studii care arată că, deși 30% din stațiile de televiziune și de radio din Republica Moldova sunt transmise sau retransmise din Federația Rusă, în realitate, vin din Rusia 80% din programe pentru că există și alte posturi care amestecă programele autohtone cu cele importate și aceasta este o sursă de disonanță cognitivă. „Telespectatorul de aici nu mai știe ce post urmărește. Iar faptul că într-un stat ca Republica Moldova 80% din conținutul media vine din Federația Rusă este o mare problemă”, a menționat Marian Voicu.
Istoricul Anatol Petrenco consideră că Rusia aplică câteva metode de propagandă în Republica Moldova. Potrivit lui, în primul rând, este vorba despre ideea pe care rușii o numesc „ruskii mir” (n.r. lumea rusă), iar aceasta înseamnă că toți vorbitorii de limbă rusă, chiar dacă sunt găgăuzi sau ucraineni de origine, fac parte din această idee de „ruskii mir”. În opinia istoricului, acești oameni devin obiect de politică externă a Federației Ruse și sunt ocrotiți de Rusia. „Limba rusă a fost și este folosită în continuare ca un instrument de promovare a politicii externe a Federației Ruse. Sunt indicații date clare de către Putin (n.r. Vladimir Putin, președintele rus) și există un comitet de promovare a limbii ruse prin care se promovează această limbă. Ei consideră că atentarea la limba rusă sau strâmtorarea limbii ruse este un atentat la securitatea de stat a Federației Ruse”, a explicat Anatol Petrenco.