ELECTORALA 2025 | CEC a înregistrat PL și BUN la alegerile din 28 septembrie. Partidul NOI și Mișcarea „Speranța”, respinse

  • 24 August 16:45
ELECTORALA 2025 | CEC a înregistrat PL și BUN la alegerile din 28 septembrie. Partidul NOI și Mișcarea „Speranța”, respinse

Comisia Electorală Centrală a aprobat participarea Partidului Liberal și a Blocului Unirea Națiunii în cursa electorală pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025. În schimb, cererile de înregistrare ale Partidului Noua Opțiune Istorică și Mișcării Profesioniștilor „Speranța – Надежда” au fost respinse, din motive legale și de conformitate.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis joi, 24 august 2025, să înregistreze oficial Partidul Liberal (PL) și Blocul Unirea Națiunii (BUN) pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie. Astfel, cele două formațiuni politice vor putea participa în scrutinul viitor, iar listele lor de candidați au fost validate.

Lista Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu, cuprinde 56 de candidați. Blocul Electoral „Blocul Unirea Națiunii”, alcătuit din Partidul Reîntregirii Naționale, condus de Valentin Dolganiuc, și Partidul Național Liberal, cu Mihail Severovan în funcția de președinte interimar, a fost acceptat cu o listă formată din 66 de candidați. Ambele formațiuni au înregistrat la CEC simbolurile electorale și responsabilii financiari pentru campanie.

În schimb, cererea Partidului Politic Noua Opțiune Istorică, condus de Dmitri Torner, a fost respinsă. Potrivit raportului CEC, pe lista acestui partid au fost identificați candidați condamnați, dar și persoane afiliate fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional. În plus, excluderea unui candidat condamnat a afectat și respectarea cotei de gen, iar în consecință, întreaga listă a fost declarată neconformă. Reprezentanții formațiunii au anunțat că vor contesta această decizie în instanță.

Totodată, Mișcarea Profesioniștilor „Speranța – Надежда”, condusă de Andrei Donica, nu a fost înregistrată, deoarece a depus o listă incompletă, formată din doar șapte candidați, în condițiile în care legea cere minimum 51 de candidați pentru participare. Liderul mișcării a declarat că va contesta la rândul său decizia, susținând că prevederea privind numărul minim de candidați trebuie aplicată doar partidelor și blocurilor electorale.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare va începe oficial pe 29 august 2025.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,07
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:6,69 m/s
Mon
17
Tue
20
Wed
23
Thu
23
Fri
25
Arhivă Radio Chișinău