ELECTORALA 2024 | CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru secțiile de votare din Republica Moldova

  • 09 Octombrie 16:09
ELECTORALA 2024 | CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru secțiile de votare din Republica Moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) a început, astăzi, 9 octombrie 2024, tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, care urmează a fi distribuite secțiilor de votare din țară.

Pentru fiecare tip de scrutin, CEC va tipări 2 819 996 buletine de vot, dintre care 2 137 641 buletine de vot în limba română, 676 979 în limba rusă, 115 în limba ucraineană, 3 400 în limba găgăuză, 870 în limba romani și 991 în limba bulgară, precizează un comunicat al CEC.

Este pentru prima dată când buletinele de vot vor fi tipărite nu doar în limba română, ci și în cinci limbi ale minorităților etnice (ucraineană, bulgară, găgăuză, rusă și rromani).

Dimensiunea unui buletin de vot pentru alegerile prezidențiale este de 14 cm lățime și 31,7 cm lungime, iar pentru referendumul republican constituțional – 16 cm lungime și 33 cm lățime.

Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și se vor deosebi prin culoare: gri afumat pentru prezidențiale și violet pentru referendum.

Prețul unui buletin de vot este de 0,72 lei pentru alegerile prezidențiale și de 0,76 lei pentru referendumul republican constituțional. Valoarea tirajului total este de peste 4,17 milioane de lei.

Buletinele de vot tipărite vor fi distribuite birourilor electorale ale secțiilor de votare prin intermediul consiliilor electorale de circumscripție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:4,63 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău