Electorala 2023 | Candidații PP Șansă, excluși din cursă în opt localități
-
02 Noiembrie 2023 10:21
Candidații Partidului politic Șansă la funcția de primar și de consilier au fost excluși din cursa electorală în opt localități din țară. Deciziile au fost adoptate de către consiliile electorale de circumscripție după ce Comisia Electorală Centrală a constat un șir de încălcări admise de formațiune, transmite IPN.
Hotărârea CEC a vizat 9 localități, relatează sursa citată. S-au conformat toate consiliile electorale, cu excepția celui din localitatea Alexanderfeld, raionul Cahul.
Au fost excluși candidații la funcția de primar și consilier ai PP „Șansă” în satul Târșiței, raionul Telenești, în comuna Țareuca, raionul Rezina, în satul Ișcălău, raionul Fălești, satul Dobrogea Veche, raionul Sângerei, în satul Merenii Noi, raionul Anenii Noi, în satul Pitușca, raionul Călărași, în comuna Răculești, raionul Criuleni și în satul Joltai, UTA Găgăuzia.
Decizia CEC vine după ce instituția a luat act de sesizările organelor de drept privind acțiunile ilicite ale PP „Șansă” în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Încălcările vizează modul de finanțare a campaniei electorale, dar și coruperea alegătorilor prin oferirea și promisiunea de oferire alegătorilor a unor foloase din alte acțiuni de binefacere în scopul determinării acestora de a a-și exercita drepturile electorale. La fel este vorba despre utilizarea în campania electorală a mijloacelor financiare, altele decât din contul cu mențiunea „Fond electoral”, precum și despre depășirea plafonului fondului electoral și folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate.