ELECTORALA 2019 | Decizia Curții Constituționale privind deschiderea secțiilor de votare peste hotare

  • 30 Ianuarie 2019 09:07
ELECTORALA 2019 | Decizia Curții Constituționale privind deschiderea secțiilor de votare peste hotare

Curtea Constituțională a respins, ca fiind inadmisibile, sesizările Partidului Socialiștilor și Blocului Electoral „ACUM Platforma DA și PAS” cu referire la constituționalitatea deciziei Guvernului de a deschide 125 de secții de vot peste hotare la alegerile din 24 februarie curent.

PSRM a invocat numărul mic de secții de vot deschise în Est, iar Blocul „ACUM” a cerut suplimentarea numărului de secții de vot din Vest. Autorii sesizărilor pretind că Guvernul ar fi avut o abordare selectivă și discriminatorie, nu a ținut cont de criteriile de stabilire a secțiilor de votare în străinătate prevăzute de Codul electoral și, prin urmare, a încălcat dreptul la vot a cetățenilor moldoveni aflați peste hotare.

„Din perspectiva controlului de constituționalitate, Guvernul nu a afectat esența dreptului la vot al cetățenilor moldoveni cu drept de vot aflați peste hotarele Republicii Moldova, ci dimpotrivă, a întreprins măsuri pentru a asigura posibilitatea votării pentru cetățenii aflați în afara țării”, se arată în decizia CC.

Decizia CC este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău