ELECTORALA 2019 | Analist, despre protestul PSRM și posibilitatea ca formațiunea să fie scoasă din cursa electorală. „Toată lumea știe că Igor Dodon este al socialiștilor”
-
11 Februarie 2019 15:01
Reprezentanții Partidului Socialiștilor au protestat în fața Comisiei Electorale Centrale, după ce autoritatea electorală i-a atenționat să nu utilizeze resursele administrative ale președinției în campania electorală. Președintele Igor Dodon a declarat că instituția prezidențială nu se implică în campanie. Pe de altă parte, CEC, dar și unii analiști analiștii politici consideră că toate aceste proteste și declarații sunt parte a strategiei electorale a PSRM.
Reprezentații Partidului Socialiștilor au manifestat în fața CEC-ului față de avertizarea CEC emisă vineri de a nu folosi în campania electorală resurse administrative. Socialiștii au venit cu pancarte pe care scria „CEC nu e circ” sau „ Nu resurselor administrative ale PDM”. Socialiștii au criticat guvernarea și au declarat că reprezentanții puterii utilizează în mod abuziv toate resursele administrative în campania electorală și au cerut ca Partidul Democrat să fie exclus din cursa pentru alegerile parlamentare din 24 februarie.
Reprezentanții PSRM au spus că prin avertizarea emisă de membrii Comisiei Electorale Centrale, s-ar încerca scoaterea socialiștilor din cursa electorală.
Șeful statului Igor Dodon a declarat într-un briefing de presă că instituția prezidențială nu participă în campanie electorală, nu face agitație și va evita polemicile electorale.
Pe de altă parte, analistul politic Nicolae Negru consideră că toate aceste declarații ale președintelui, precum și acțiunile de protest ale socialiștilor, sunt parte a campaniei electorale. De asemenea, el este de părere că nu există semne că membrii Comisiei Electorale Centrale ar încerca să-i excludă pe socialiști din cursa electorală.
„Toată lumea știe că Igor Dodon este al socialiștilor, tot ce ar face acum imediat va fi interpretat ca implicare în campania electorală. El, de la bun început, nu a fost un președinte echidistant, al tuturor cetățenilor R. Moldova, ci doar al socialiștilor. Acum Igor Dodon culege ce a semănat, iar aceste proteste fac parte din campania electorală. Deci sunt acțiuni electorale ca și reacția lui Igor Dodon la atenționarea emisă de CEC. E spectacol electoral. E campanie electorală, dar nu sunt semne că CEC ar scoate PSRM din cursă, chiar dacă Dodon se implică în campanie, asta nu înseamnă că trebuie scoși socialiștii din campanie, pentru că Igor Dodon încalcă legea, formal. Reacția socialiștilor e inadecvată, dar este în spiritul luptei electorale, caută orice prilej de a profita în folosul electoral al formațiunii lor. Ceilalți fac la fel, se victimizează aproape toți concurenții electorali: uneori justificat, alteori pe nedrept”, a declarat Nicolae Negru.
Amintim că vineri Comisia Electorală Centrală l-a atenționat pe Igor Dodon să nu se implice în campanie și avertizează Partidul Socialiștilor privind utilizarea resurselor administrative ale președinției în campania electorală.
În opinia CEC, participarea candidaților și membrilor PSRM la evenimentele organizate de președinție ar reprezenta transfer de imagine în favoarea acestora, și totodată denunță utilizarea resurselor publice în campania electorală.