Egipt: Peste 1.000 de arestări după manifestațiile împotriva președintelui Sissi
-
25 Septembrie 2019 16:47
Peste o mie de persoane au fost arestate în Egipt în urma manifestațiilor de săptămâna trecută împotriva președintelui Abdel Fattah al-Sissi, informează miercuri două ONG-uri care militează pentru apărarea drepturilor omului, relatează AFP, preluat de Agerpres.
De vineri, autoritățile egiptene au arestat manifestanți, jurnaliști și militanți politici. Aceste arestări intervin într-un moment în care antreprenorul egiptean Mohamed Aly, la originea manifestațiilor, a lansat un nou apel la proteste vineri.
Două ONG-uri locale, Centrul egiptean pentru libertăți și drepturi și Centrul pentru drepturi economice și sociale, au afirmat că peste 1.000 de persoane au fost arestate de pe 20 septembrie.
Printre ultimele persoane arestate se află doi universitari cunoscuți pentru pozițiile lor critice față de guvernul egiptean.
Arestat marți seară, Hazem Hosni, profesor de științe politice al Universității din Cairo, a făcut parte din echipa de campanie a lui Sami Anan, candidat la alegerile prezidențiale din martie 2018 împotriva lui Abdel Fattah al-Sissi. Fost general și șef de stat major, Anan a fost arestat și încarcerat la puțin timp după ce și-a anunțat candidatura.
Hassan Nafaa, un alt profesor de la universitatea din Cairo, a fost arestat și el marți seară la domiciliul său. În declarațiile acordate presei, inclusiv France Presse, el s-a arătat critic față de guvern.
În ultima sa postare pe Twitter de marți, el a scris: "Nu am nicio îndoială că puterea absolută a lui Sissi va duce la o criză. Este în interesul Egiptului să părăsească puterea astăzi".
Sute de persoane au ieșit pe străzi vineri în mai multe orașe egiptene pentru a cere plecarea președintelui cu scandări de genul "Sissi pleacă".
Protestatarii au răspuns la apelul lui Mohamed Aly, un om de afaceri exilat în Spania, care îl acuză pe Abdel Fattah al-Sissi de corupție.
Mai întâi surprinse, forțele de ordine i-au dispersat în cele din urmă pe manifestanți cu gaze lacrimogene. În Suez, unde o altă manifestație a avut loc sâmbătă, poliția a făcut uz de gloanțe de cauciuc.
Sursa:Agerpres