Egipt: Militanți islamiști au ucis peste 50 de membri ai forțelor de securitate
-
21 Octombrie 2017 11:32
Peste 50 de membri ai forțelor de securitate egiptene au murit în confruntări cu militanți islamiști care au avut loc în Deșertul Vestic, scrie RADOR.
Militanții au deschis focul asupra unui convoi format din polițiști și militari în timpul unui raid asupra ascunzătorii lor din apropierea oazei Bahariy, la sud-vest de Cairo, a informat Ministerul de Interne.
Potrivit unor surse de securitate, convoiul a fost atacat cu mortiere și dispozitive explozibile. Cinsprezece militanți, care aparțineau grupării extremiste numită Hasam, au fost, de asemenea, uciși.