Egalitate între sexe | Revoluție în tenis: "Toată lumea repetă că femeile nu vor să joace cinci seturi"

  • 09 Martie 2018 12:40
Egalitate între sexe | Revoluție în tenis:

Legenda tenisului american Billie Jean King consideră că bărbații ar trebui să dispute maximum trei seturi la meciurile din cadrul turneelor de Grand Slam, așa cum se întâmplă în cazul femeilor. În prezent, partidele masculine din cadrul celor patru turnee de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open) se dispută după sistemul cel mai bun din cinci seturi, unele jocuri ajungând să dureze și peste cinci ore.

„Toată lumea repetă că femeile nu vor să joace cinci seturi, însă eu vreau ca nici bărbații să nu mai dispute cinci seturi. Consider că este prea mult pentru ei. Trebuie să dăm prioritate calității, nu cantității", a declarat King, fondatoarea Asociației feminine de tenis (WTA) în 1973, cu ocazia unui eveniment care a avut loc la Singapore.

Campioana americană, în vârstă de 73 ani, a dat ca exemplu finala Openului Australiei din 2012, dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, care a durat cinci ore și 53 de minute, fiind câștigată de sârb în cinci seturi (5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5).

„Jucătorii abia mai puteau merge pe teren. Vă garantez că asta le-a luat un an din carierele lor", a precizat King.

Lungimea meciurilor, densitatea calendarului și intensitatea crescândă a tenisului de înalt nivel se numără printre posibilele cauze ale accidentărilor în serie ale vedetelor circuitului ATP, Andy Murray, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Stan Wawrinka și Kei Nishikori confruntându-se cu mari probleme de sănătate în ultimele 12 luni.

Billie Jean King se află la Singapore cu ocazia lansării campaniei ultimei ediții a Turneului Campioanelor care va avea loc la Singapore. Competiția de final de sezon din circuitul WTA urmează să se dispute, începând din 2019, la Shenzhen, în China.

Sursa: Digi24

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău