Efectele Brexit. Londra este pe cale să piardă poziția de al doilea centru financiar al lumii în favoarea unei metropole asiatice

  • 18 Martie 2021 11:37
Efectele Brexit. Londra este pe cale să piardă poziția de al doilea centru financiar al lumii în favoarea unei metropole asiatice

Londra duce o luptă grea pentru a-și menține statutul de al doilea cel mai mare centru financiar al lumii (după New York), în contextul în care numeroase metropole asiatice se află acum într-o poziție favorabilă pentru a urca pe locul secund, din cauza efectelor produse de Brexit, relatează CNN, preluat de Digi24.ro

Capitala britanică a pierdut mult teren în cel mai nou index al centrelor financiare globale, publicat după ieșirea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană și abia a reușit să se menține pe poziția a doua în lume.

Ratingul Londrei a scăzut cu 23 de puncte față de clasamentul precedent compilat de think tank-ul Z/Yen, publicat în septembrie. Astfel, Londra se află doar cu un punct în fața orașului chinez Shanghai, iar Hong Kong și Singapore, alte două importante centre financiare asiatice nu sunt nici ele prea departe.

În această situație, dacă Londra își continuă căderea, ar putea ajunge chiar sub poziția a treia.

Clasamentul este realizat prin compilarea evaluărilor făcute de profesioniști din domeniul financiar și reperelor cantitative furnizate de instituții financiare internaționale, printre care Banca Mondială sau Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Militarde de dolari în acțiuni și instrumente financiare derivate au dispărut deja din Londra de la momentul în care Brexitul s-a finalizat oficial în data de 1 ianuarie, fiind mutate în orașe precum Amsterdam, Paris sau Frankfurt, sediul Băncii Centrale Europene. De altfel, ratingul Frankfurtului a crescut cu 12 puncte în ultimul clasament. Un alt oraș care a cunoscut o creștere impresionantă este Milano, cu 28 de puncte, însă Paris și Amsterdam au observat scăderi.

Amenințarea pierderii și mai multor companii este încă mare pentru Londra, însă, care nu a trecut de cea mai neagră perioadă a efectelor post-Brexit, orașul fiind sediul unora dintre cele mai mari banci, fonduri de investiții și companii de asigurări din lume.

Serviciile financiare nu au reprezentat parte a acordului comercial semnat de UK cu Uniunea Europeană, prin urmare, Bruxelles-ul se află acum într-o poziție de forță pentru a decide cât acces va permite companiilor cu sediul în Regat la vasta piața europeană.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău