Educație pentru toți: 27 de școli din Republica Moldova vor beneficia de sprijin pentru promovarea educației incluzive

  • 15 Septembrie 18:10
Educație pentru toți: 27 de școli din Republica Moldova vor beneficia de sprijin pentru promovarea educației incluzive

Un număr de 27 de școli din nouă raioane ale Republicii Moldova vor beneficia de suport pentru a îmbunătăți accesul la educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități, cerințe educaționale speciale, copii refugiați și din minorități etnice. Instituțiile selectate vor găzdui sesiuni de formare, ședințe de mentorat și alte activități menite să promoveze incluziunea și să contribuie la schimbarea percepțiilor și atitudinilor în rândul elevilor, cadrelor didactice, părinților și comunităților.

Potrivit Ministerului Educației, inițiativa își propune să consolideze competențele profesorilor, cadrelor didactice de sprijin și specialiștilor în educație pentru dezvoltarea parteneriatului școală–familie, să încurajeze implicarea activă a copiilor și părinților în activități de sensibilizare, precum și să sprijine capacitarea reprezentanților mass-media pentru a reflecta mai obiectiv și mai empatic dizabilitatea și incluziunea copiilor cu dizabilități în educație și societate. 

Activitățile se vor desfășura în cadrul proiectului UNICEF „Împuternicirea copiilor, părinților, cadrelor didactice și comunităților pentru a promova educația incluzivă în Republica Moldova”, implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. Acestea fac parte din campania națională de schimbare de comportamente pentru educația incluzivă „Învățăm împreună”, desfășurată cu suportul financiar al Guvernului Marii Britanii, în perioada iulie 2025 – iunie 2026.

Lansarea proiectului a fost marcată prin două ședințe de lucru cu participarea managerilor și reprezentanților școlilor implicate, alături de autoritățile locale. Reprezentanții CCF Moldova au prezentat obiectivele școlilor implicate, alături de autoritățile locale. Reprezentanții CCF Moldova au prezentat obiectivele proiectului și activitățile planificate, subliniind rolul-cheie al comunităților în crearea unui mediu educațional deschis și echitabil.

Potrivit datelor Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, în 2024, din totalul de 460.835 de copii înscriși în grădinițele și școlile din țară, 11.471 sunt copii cu cerințe educaționale speciale, dintre care 5.753 sunt copii cu dizabilități.

În cele 27 de instituții selectate, studiază aproximativ 17.000 de elevi, dintre care peste 350 sunt copii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:4,12 m/s
Tue
16
Wed
15
Thu
16
Fri
17
Sat
20
Arhivă Radio Chișinău