Edilul Ekaterinburgului, un critic liberal al Kremlinului, ar putea fi înlăturat din funcție

  • 03 Aprilie 2018 18:54
Edilul Ekaterinburgului, un critic liberal al Kremlinului, ar putea fi înlăturat din funcție

Deputații parlamentului regional din Sverdlovsk, au anulat marți, 3 aprilie, alegerile directe pentru funcția de primar al orașului Ekaterinburg, capitala regiunii și al patrulea ca mărime din Rusia, cu scopul de a-l îndepărta pe actualul edil, un critic liberal al Kremlinului, sprijinit de mii de susținători care au manifestat luni, transmite Agerpres.

Astfel, primarul acestui oraș de 1,5 milioane de locuitori din Ural nu va mai fi acum ales prin vot direct, ci de către deputații locali.

Mai multe mii de persoane s-au adunat luni la Ekaterinburg pentru a cere menținerea alegerilor directe, în timp ce primarul actual, Evgheni Roizman, a denunțat o 'ofensivă directă la adresa locuitorilor' acestui oraș.

Evgheni Roizman, ales primar al Ekaterinburgului în 2013 pentru un mandat de cinci ani, a fost singurul responsabil rus care a criticat în public politica președintelui Vladimir Putin și l-a susținut deschis pe principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

De la accederea sa la putere acum 18 ani în Rusia, Vladimir Putin a instituit un control cvasitotal al Kremlinului asupra regiunilor din Federația Rusă. Putin a fost reales în martie pentru al patrulea mandat prezidențial, prevăzut pentru o durată de șase ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:1,03 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău