Edificiul unei foste grădinițe a revenit în proprietatea municipalității. Cum arată acesta acum FOTO
-
03 Mai 2019 13:01
Edificiul fostei instituției preșcolare Nr. 28 din strada Magda Isanos, 16 a revenit în proprietate municipală. Blocul, care este în cartierul Poșta Veche, timp de 23 de ani s-a aflat în posesia Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, fiind utilizat pentru instruirea cadrelor didactice. Clădirea necesită reparație capitală, deoarece din 2006 nu a mai fost utilizată.
Într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Chișinău, citat de IPN, se spune că edificiul va fi reabilitat ca să fie utilizat în calitate de instituție de educație timpurie. Estimativ, sunt necesari 12 milioane de lei, bani care urmează să fie alocați din bugetului municipal. Grădinița are o capacitate de aproape 300 de locuri.
Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul interimar Ruslan Codreanu a scris că este a opta grădiniță care este reîntoarsă municipalității în decurs de un an.