Economia R. Moldova va rămâne una fragilă și în 2016
-
06 Octombrie 2016 05:06
Pachetul de legi aprobat săptămâna trecută de Cabinetul de Miniștri prin asumare de răspundere în fața Parlamentului, în special legea care presupune convertirea în datorie publică a împrumutului acordat de BNM celor trei bănci falimentare, în valoare de 14 miliarde de lei a fost ”unicul pas logic” al deciziilor luate în acest sens de la declanșarea crizei bancare din 2014.
Cel puțin așa consideră economistul superior al reprezentanței Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ruslan Piontkivsky.
Potrivit lui Piontkivsky decizia Executivului de la Chișinău corespunde acordurilor precedente cu FMI și s-a recurs la acest pas doar pentru a consolida stabilitatea macroeconomică, a îmbunătăți situația și a reduce riscurile.
”În esență, noi susținem acest pachet de legi, adoptate de Guvern. Executivul nu a avut altă alegere decât să execute garanția. Dacă subminezi garanția ta proprie, atunci nu te poți aștepta ca alte țări să aibă încredere în tine. Întrebarea este de ce această garanție a fost emisă”, a menționat Piontkivsky, în cadrul unei prezentări publice.
Totodată, oficialul a subliniat că Banca Mondială este gata să restabilească suportul financiar, acordat Republicii Moldova după semnarea unui Memorandum cu Fondul Monetar Internațional. În același timp, Ruslan Piontkivsky a menționat că banii propriu-ziși vor fi transferați doar după ce BM se va convinge că situația financiar-bancară va fi restabilită și stabilitatea macroeconomică va fi menținută.
„Pentru Banca Mondială, semnarea unui acord de finanțare dintre Republica Moldova și FMI reprezintă un criteriu important în acest scop. Chișinăul mizează pe suportul nostru financiar de 45 milioane euro, care a și fost inclus în bugetul stat. Vom aloca banii când vor fi semne clare că relansarea economiei a început, dar și după semnarea Memorandumului cu FMI. Dacă din orice motiv există o întârziere în discuțiile cu FMI, atunci nu va fi posibil să finalizăm procedura de finanțare în acest an calendaristic”, a adăugat Ruslan Piontkivsky.