EcoContact promovează investigațiile jurnalistice privind problemele de mediu, la nivel național și local

  • 04 Iulie 19:14
EcoContact promovează investigațiile jurnalistice privind problemele de mediu, la nivel național și local

Asociația EcoContact a organizat în perioada 28 iunie – 4 iulie, la Chișinău și la Bălți, două evenimente cu participarea reprezentanților mass-media națională și locală, în cadrul cărora au fost abordate subiecte precum armonizarea legislației de mediu și investigarea jurnalistică a problemelor de mediu, cu accent pe terminologia specifică jurnalismului de mediu. Evenimentele au fost organizate cu suportul financiar al Suediei, în cadrul programului de granturi mici (PGM) pentru mass-media "Jurnalism Comunitar pentru un Mediu Sănătos și Justiție Verde", transmite MOLDPRES. 

Participanții au avut oportunitatea de a înțelege mai bine complexitatea și importanța investigației jurnalistice în promovarea unui mediu sănătos și a justiției ecologice, analizând  experiențele beneficiarilor PGM: SRL ”Studio-L”, SRL “Satelrom-TV”, Bright Communications SRL, Canal Regional SRL.  

„Aceștia au împărtășit modul în care au abordat producția de conținut investigativ în domeniul mediului, precum și au discutat despre provocările și lecțiile învățate pe parcursul realizării activităților în cadrul programului. Astfel, atelierele de discuții au servit drept platformă de schimb de experiență între jurnaliști”, explică EcoContact. 

Programul de granturi mici pentru mass-media a fost lansat la finele lunii august 2023, având drept scop susținerea investigațiilor jurnalistice care să atragă atenția asupra problemelor de mediu în cele șapte regiuni țintă ale proiectului, să contribuie la implicarea comunităților locale în monitorizarea și rezolvarea acestora.  

PGM ”Jurnalism Comunitar pentru un Mediu Sănătos și Justiție Verde" este parte a proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat si comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de către AO EcoContact cu suportul Suediei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
22,74
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:3,6 m/s
Mon
27
Tue
28
Wed
30
Thu
30
Fri
32
Arhivă Radio Chișinău