Eclipsă totală de Lună în noaptea spre 21 ianuarie, ultima înainte de 2022

  • 18 Ianuarie 2019 12:07
Eclipsă totală de Lună în noaptea spre 21 ianuarie, ultima înainte de 2022

Locuitorii din cele două Americi, din mare parte a Europei și din Africa de Vest vor putea să admire o eclipsă totală de Lună în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, ultima care se va produce înainte de anul 2022, informează AFP.

Pentru europeni și africani, eclipsa totală se va produce la sfârșitul nopții, cu puțin timp înainte de răsăritul Soarelui. Eclipsa va fi mai puțin vizibilă în partea estică a celor două continente, din cauza apariției zorilor.

Pentru locuitorii din America de Nord și din America de Sud, eclipsa va fi vizibilă în debutul sau la mijlocul nopții.

Luna plină se va afla în umbra Pământului de la 03:34 GMT la 06:51 GMT. În timpul primei ore din acest interval, ea va fi "obturată" treptat din partea stângă. Eclipsa va fi totală timp de o oră, începând cu 04:41 GMT, potrivit tablourilor orare furnizate de NASA.

Faza totală a eclipsei va fi cu aproximativ trei sferturi de oră mai scurtă decât aceea a marii eclipse din iulie 2018, care va rămâne cea mai lungă din secolul al XXI-lea.

În timpul eclipsei totale, Luna nu va fi invizibilă: ea va apărea roșie pe cerul nocturn, așa cum se întâmplă în timpul tuturor eclipselor totale.

Această coloratură se datorează faptului că razele Soarelui nu o vor mai atinge în mod direct. În schimb, o mică parte din razele roșii ale spectrului luminos vor fi filtrate de atmosfera terestră și refractate către Lună (razele albastre vor diverge spre exterior).

Este vorba despre același fenomen care colorează în roșu răsăriturile și apusurile Soarelui văzute de pe Terra.

"Aceasta este ultima șansă înainte de un moment îndelungat pentru a vedea o eclipsă totală de Lună", a declarat pentru AFP Bruce Betts, cercetător-șef la Planetary Society, o organizație astronomică americană.

Următoarea eclipsă totală vizibilă din Europa va avea loc pe 16 mai 2022, însă eclipse parțiale vor mai avea loc în acest interval.

Eclipsele totale de Lună pot să se producă de două sau trei ori pe an.

Ele corespund unui concurs de circumstanțe rare: trebuie ca Terra să se situeze exact între Soare și Lună.

În plus, cerul trebuie să fie senin pentru a putea fi observate. Norii strică adeseori acest spectacol nocturn.

Pasionații de astronomie vor putea să compare infimele variații ale culorii roșiatice pe care o va avea Luna de această dată. "Totul depinde de ceea ce se va afla în atmosferă", a explicat Bruce Betts. "La fel cum apusurile de Soare își schimbă culoarea de la o zi la alta, eclipsele variază în funcție de particulele din atmosferă sau dacă se produce o erupție vulcanică, de exemplu".

Nu va fi nevoie de un telescop pentru observarea eclipsei. Pentru a viziona craterele de pe Lună, același planetolog american reamintește pasionaților de astronomie că un simplu binoclu va fi suficient.

Fazele eclipsei totale de lună

  • Începutul eclipsei - 04:36.
  • Intrarea în umbră - 05:34.
  • Începutul totalității - 06:41.
  • Maximul eclipsei - 07:12.
  • Sfârșitul totalității - 07:44.
  • Ieșirea în umbră - 08:51.
  • Sfârșitul eclipsei - 09:48.

sursa: agerpres 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău