EASA ar putea autoriza reluarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX în ianuarie

  • 22 Noiembrie 2020 11:22
EASA ar putea autoriza reluarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX în ianuarie

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) consideră că avionul Boeing 737 MAX este sigur în urma revizuirii sistemelor de siguranță și estimează că în luna ianuarie ar putea permite reluarea zborurilor cu acest tip de avion, a afirmat sâmbătă un responsabil al acestei agenții, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

''Am dorit să efectuăm o analiză complet independentă a siguranței acestui avion, așadar am realizat propriile noastre verificări și zboruri de test'', a declarat la Paris Air Forum directorul executiv al EASA, Patrick Ky.

''Toate studiile noastre ne spun că 737 MAX poate reveni în serviciu. Am început să implementăm toate măsurile (...) Probabil că în cazul nostru vom adopta deciziile care îi vor permite revenirea în serviciu cândva în ianuarie'', a mai menționat reprezentantul EASA.

Declarația sa survine după ce Autoritatea Federală pentru Aviație din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizație prin care avioanele Boeing 737 MAX pot zbura din nou, la aproape doi ani după ce acest avion a fost consemnat la sol în întreaga lume în urma a două catastrofe aeriene soldate cu 346 de morți și pentru care este suspectată o funcționare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

FAA a precizat însă că solicită noi programe de pregătire a piloților și revizuirea sistemului software înaintea reluării zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX pe cerul american.

Compania Boeing a continuat să producă avioane de acest tip chiar și în timpul interdicției de zbor, având la ora actuală pe stoc circa 450 de aparate Boeing 737 MAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
22,24
Nori împrăștiați
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău