DW. Cetățenia germană va putea fi obținută mai ușor

  • 21 Ianuarie 15:00
DW. Cetățenia germană va putea fi obținută mai ușor

Bundestagul a adoptat vineri reforma legii cetățeniei. Noile reglementări permit oamenilor care locuiesc de mult timp în Republica Federală să obțină mai repede pașaportul german, păstrându-l pe cel din țara de origine.

Străinii pot acum să obțină pașaportul german după doar cinci ani de ședere în Germania, față de cel puțin opt. În plus, în cazul unor "realizări speciale în planul integrării", naturalizarea este posibilă după numai trei ani. Astfel de "realizări" includ, între altele, învățarea temeinică a limbii germane, munca voluntară sau rezultate deosebite obține la școală sau la locul de muncă, scrie Deutsche Welle.

O altă prevedere esențială a noii legi este că, în principiu, străinii vor putea deține mai multe cetățenii, respectiv două pașapoarte. Până acum, odată cu obținerea cetățeniei germane, mulți străini erau nevoiți să renunțe la cetățenia lor anterioară.

Excepție de la această regulă făceau cetățenii unei alte țări din UE sau din Elveția. Guvernul de la Berlin a argumentat că această regulă este învechită și tinde să descurajeze multe persoane, care se simt atașate de țara de origine sau față de familia lor care locuiește în străinătate.

De asemenea, copiii născuți în Germania din părinți străini vor primi cetățenia germană fără alte condiții, dacă cel puțin unul dintre părinți locuiește legal în Germania de mai mult de cinci ani - cu trei ani mai devreme decât până acum. În plus, potrivit reformei adoptate vineri de Bundestag, copiii născuți în Germania vor putea obține și păstra cetățenia germană, precum și cetățenia părinților lor.

Termeni și condiții. Angajament față de Constituție

De precizat că dobândirea mai rapidă a cetățeniei germane rămâne și de acum înainte supusă mai multor condiții. Astfel, oamenii care vor pașaport german trebuie să facă dovada unei bune integrări și a cunoștințelor de limbă germană. 

Pentru membrii generației ”muncitorilor oaspeți” (Gastarbeiter), care în multe cazuri trăiesc în Germania de zeci de ani, se va renunța la testul scris de naturalizare și la testul de limba germană. Aceste simplificări sunt menite să recunoască "realizările de-o viață" ale acestei generații mai în vârstă, se preciza în proiectul de lege, aprobat de guvern în august anul trecut.

Doritorilor de pașaport german li se mai cere totodată să fie capabili să se întrețină pe ei înșiși și să poată avea grijă și de membrii familiei aflați sub oblăduirea lor. Excepție fac și în acest caz muncitorii oaspeți, care au venit în Germania după 1974.

O parte importantă a demersului de primire a pașaportului german este angajamentul doritorului față de legea fundamentală. Ca și până acum, străinii trebuie să își ia angajamentul respectării ordinii de bază liberală și democratică consacrată în constituția germană. Proiectul de lege al Ministerului Federal de Interne prevede și că "actele antisemite, rasiste, împotriva orientării sexuale, ori alte acte inumane" sunt incompatibile cu valorile demnității umane ancorate în legea fundamentală. 

Angajamentul împotriva antisemitismului urmează să fie extins, între altele din cauza protestelor antisemite purtate pe străzile germane după atacul miliției teroriste Hamas asupra Israelului. În viitor va fi solicitată recunoașterea "responsabilității istorice speciale a Germaniei pentru regimul național-socialist nedrept și consecințele sale, în special pentru protecția vieții evreiești". 

Cetățenia poate fi revocată în termen de zece ani, în cazul descoperirii unor falsuri în declarații sau a inducerii în eroare a organelor statului. De asemenea, declarațiile incorecte de angajament față de ordinea de bază democratică liberă pot atrage pierderea pașaportului german. Noile reglementări intră în vigoare în aprilie.

Comunitatea turcă din Germania anticipează un număr de 50.000 de cereri noi de naturalizare din partea cetățenilor de origine turcă în acest an și în anii următori. "Probabil că toți cei 1,5 milioane de cetățeni de origine turcă din Germania care nu au încă cetățenie germană vor dobândi dubla cetățenie", a declarat președintele comunității, Gökay Sofuoglu, pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău