După o pauză de 7 luni, a avut loc o nouă ședință a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor de pe ambele maluri ale Nistrului

  • 20 Aprilie 2022 17:51
După o pauză de 7 luni, a avut loc o nouă ședință a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor de pe ambele maluri ale Nistrului

După o pauză de 7 luni, astăzi a fost convocată o nouă reuniune în format online a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, cu participarea experților de pe ambele maluri ale Nistrului și a reprezentanților mediatorilor și a observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”, anunță Biroul politici de reintegrare.

Discuțiile experților s-au axat pe funcționalitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița și necesitatea restabilirii plenare a activității acestora în vederea prestării întregului spectru de servicii de documentare a autovehiculelor din regiune în corespundere cu prevederile Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018, Legii nr. 170/2018 și a Hotărârii Guvernului nr.847/2018.

Reprezentanții Tiraspolului au abordat subiectul plăcuțelor de înmatriculare cu simbolica neaprobată de cadrul normativ în vigoare ce au fost reținute de către organele de drept naționale la 22 decembrie 2021, și au revenit la propunerea extinderii mecanismului de documentare cu numere neutre și asupra mijloacelor de transport ce desfășoară activități comerciale, fiind precizat pe marginea primei teme că urmează să se pronunțe autoritățile abilitate prin lege, iar referitor la al doilea aspect pozițiile Chișinăului au fost expuse în repetate rânduri anterior, potrivit unui comunicat.

La rândul său, experții de la Chișinău au enunțat inadmisibilitatea acțiunilor unilateral întreprinse de către Tiraspol în privința conducătorilor auto cu plăci și cu numere de înregistrare moldovenești care sunt impuși să achite plăți adiționale și injuste pentru utilizarea infrastructurii drumurilor din localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender, pentru procurarea altor categorii de viniete decât cele aprobate de autoritățile naționale competente, precum și renunțarea la abordări diferențiat aplicate în raport cu cetățenii Republicii Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău