După luni de negocieri, Mercedes și Kamaz au ajuns la un acord. Nemții vor produce modele clasa C și clasa E sedan în Rusia

  • 18 Octombrie 2016 13:29
După luni de negocieri, Mercedes și Kamaz au ajuns la un acord. Nemții vor produce modele clasa C și clasa E sedan în Rusia

Concernul german Daimler, care a purtat negocieri timp de mai multe luni cu cei de la compania producătoare de automobile și camioane din Rusia, Kamaz, privind producerea în serie a unor microbuze în Rusia, a ajuns la o înțelegere pentru a fabrica în Rusia un nou model Mercedes, a anunțat directorul general al companiei Mercedez Benz, Volker Mornhinweg.

Daimler și constructorul rus de camione Kamaz au ajuns la un acord pentru construirea unei fabrici de asamblare a mașinilor Merces-Benz. Rusia este considerată pe o perspectivă de scurtă durată o piață în continuă creștere extrem de atractivă, a declarat directorul general al companiei Mercedez Benz, Volker Mornhinwe.

CEO-ul Mercedes-Benz Rusia a spus că decizia de a lucra împreună cu Kamaz a fost luată întrucât compania avea nevoie de un partener cu un acord de asamblare industrială pe teritoriul Federației Ruse.

Oficiali din Rusia au confirmat că Mercedez-Benz urmează să construiască o fabrică pentru asamblare în apropiere de Moscova, începând din anul 2019. Noua fabrică va avea o capacitate de producție de 25.000 de vehicule pe an. Până în prezent nu au fost anunțate modelele de mașini ce vor fi produse la această fabrică, dar partea germană a anunțat că se va pune accentul pe autoturismele care sunt cele mai populare în Rusia, anume, modele clasa C și clasa E sedan.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,03 m/s
Tue
14
Wed
17
Thu
16
Fri
15
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău