După 20 de ani de promisiuni, Germania cere accelerarea aderării statelor din Balcanii de Vest la UE

  • 16 Octombrie 2023 18:51
După 20 de ani de promisiuni, Germania cere accelerarea aderării statelor din Balcanii de Vest la UE

Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat luni cererea de a primi cât mai curând posibil șase state din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană, subliniind că această aderare ar trebui să aibă loc după 20 de ani de promisiuni, relatează DPA, preluat de Agerpres.

„Este destul de clar că la 20 de ani după ce acestor țări li s-a promis aderarea, ea trebuie să se întâmple curând”, a afirmat liderul german, la un summit dedicat regiunii, la Tirana, unde au fost discutate perspectivele de extindere ale UE, scrie Calea Europeană.

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor anuale – denumite Procesul de la Berlin, inițiat de fostul cancelar german Angela Merkel în 2014 – sunt integrarea Balcanilor de Vest în piața unică și sprijinirea transformării lor ecologice și digitale. Țările din regiune sunt Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia.

La summitul de la Tirana au participat și înalți oficiali ai UE, printre care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel.

Cele șase țări din Balcanii de Vest se află în diferite stadii de integrare în blocul european. Serbia și Muntenegru au fost primele țări din Balcanii de Vest care au demarat negocierile de aderare în urmă cu câțiva ani, urmate de Albania și Macedonia anul trecut, în timp ce Bosnia și Kosovo au început doar prima etapă a procesului de integrare.

Scholz a declarat că „procesul de la Berlin este cel mai bun instrument nu numai pentru a elibera întregul potențial al cooperării regionale, ci și pentru a accelera integrarea tuturor țărilor din Balcanii de Vest”, potrivit sursei citate. 

Economiile țărilor din Balcanii de Vest reprezintă 25% din media UE, potrivit lui Von der Leyen.

Războiul Rusiei din Ucraina a plasat integrarea Balcanilor de Vest în UE în fruntea agendei blocului de 27 de națiuni. UE încearcă să revigoreze întregul proces de extindere, care a fost blocat din 2013, când Croația a devenit ultima țară care a aderat.

UE a impus Balcanilor de Vest obligația de a-și reforma economiile și instituțiile politice înainte de aderare. În acest sens, șefa Comisiei Europene a menționat un nou plan de creștere pentru țările din Balcanii de Vest: deschiderea de noi rute comerciale în domenii specifice ale pieței comune a UE pentru țările din Balcani, cum ar fi libera circulație a bunurilor și serviciilor, transportul rutier, energia, electricitatea și piața unică digitală. Cele șase țări trebuie să pună în aplicare reforme rapide care, la rândul lor, vor fi însoțite de investiții.

UE a mobilizat deja 16 miliarde de euro pentru investiții în regiune, din cele 30 miliarde de euro promise în urmă cu trei ani.

„Trebuie să exploatăm cu adevărat potențialul care există aici, în Balcanii de Vest, și să o apropiem de piața unică europeană”, a declarat Ursula von der Leyen.

Cele șase țări trebuie să treacă la reforme profunde pentru a îmbunătăți climatul de afaceri, pentru a face mediul de reglementare și accesul la piețele fiecăreia dintre ele mai atractive, a adăugat aceasta.

„Dacă există blocaje, singurul pe care îl poți bloca ești tu însuți”, a spus von der Leyen.

O dispută acerbă între Serbia și Kosovo, o fostă provincie sârbă care și-a declarat independența în 2008, rămâne o mare preocupare pentru UE. Dialogul facilitat de UE pentru a normaliza legăturile a intrat în impas, în urma unui schimb de focuri recent între bărbați mascați sârbi și poliția kosovară, soldat cu patru morți și care a dus la o creștere a tensiunilor în regiune.

Scholz a cerut atât Serbiei, cât și Kosovo să se întoarcă la masa negocierilor, subliniind „nevoia urgentă de a lucra împreună și de a depăși antagonismul”, relatează DPA. 

„Este timpul să depășim conflictele care continuă de mult prea mult timp și care nu fac decât să țină două țări în urmă”, a spus el.

Oficialii UE au îndemnat țările din Balcani să depășească conflictele regionale și să rămână unite în timp ce Rusia duce un război în Ucraina.

„Orice progres pe care îl veți face în ceea ce privește piața regională comună vă va apropia semnificativ de standardele UE”, a declarat Scholz.

Von der Leyen consideră noul plan de creștere „un stimulent foarte puternic… pentru a deschide ușile din punct de vedere economic, dar și pentru a cere deschiderea granițelor între țările din Balcanii de Vest și pentru a face reformele necesare. Odată cu aceasta, vine și finanțarea pentru investiții”.

„Doar lucrând împreună, vom aduce Balcanii de Vest exact acolo unde vă este locul, în inima Uniunii Europene”, a mai președinta Comisiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău