Dumitru Alaiba: Fracțiunea PAS din parlament a susținut candidatura lui Adrian Gheorghiță la funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare
-
19 Ianuarie 2022 09:19
Fracțiunea PAS din parlament a susținut ieri, 18 ianuarie, candidatura lui Adrian Gheorghiță la funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare și și-a reconfirmat susținerea pentru Cornelia Cozlovschi pentru funcția de președinte, a anunțat deputatul Dumitru Alaiba.
El a mai menționat c Adrian Gheorghiță este licențiat în științe economice, facultatea finanțe și bănci, după care a făcut Masteratul cu specializarea în finanțe corporative și asigurări. La ora actuală, este director adjunct al Camerei de Comerț Americane din Moldova, unde a lucrat în ultimii 10 ani. În această perioadă a reprezentat sectorul financiar bancar și nebancar în fața instituțiilor statului.
„În zilele următoare vom finaliza procedurile prin comisiile economie și juridică, după care candidații vor merge în ședința plenară pentru aprobare. Trebuie să dăm instituției încă doi membri. Sunt conștient că timpul rezonabil de identificare a candidaților a cam expirat. Am ținut să avem un board integru, profesionist și cu adevărat independent, astfel încât noi, cei care îi votăm, să putem dormi liniștit că acolo nu se întâmplă prostii și nu se acoperă scheme”, a mai afirmat deputatul.
CNPF a fost nefuncțională din septembrie, când au fost revocați cei cinci membri vechi ai Comisiei.