Drumul de acces către Arena Chișinău ar urma să fie finalizat în luna mai
-
01 Februarie 2023 10:55
Lucrările de construcție la una dintre căile de acces către Arena Chișinău vor costa 16,5 mln de lei și ar urma să fie finalizate în luna mai a anului curent. Informația se conține într-o notă informativă a Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), emisă la solicitarea MOLDPRES.
Conform proiectului, accesul către Arena Chișinău din șoseaua Chișinău - Orhei - Bălți prezintă un drum cu două benzi de circulație cu lungimea totală de 620 m, prevăzut cu spații amenajate pentru debarcarea vizitatorilor, inclusiv amenajarea trotuarelor cu lungimea de 300 m, scrie sursa citată.
Lucrările la drumul de acces către Arena Chișinău au început în toamna anului trecut. Până în prezent, antreprenorul care a câștigat licitația a amenajat inclusiv benzile de accelerare și decelerare, scara de acces, stația de așteptare pentru pasageri, iluminatul stradal și sistemul de evacuare a apelor pluviale. Totodată, a fost construit trotuarul pentru accesul persoanelor spre parcare.
Pentru lucrări, până în prezent au fost cheltuite 9,5 mln de lei. Alte șapte milioane de lei ar urma să fie investite până la finalizarea traseului. „În luna mai 2023, este planificată finalizarea tuturor lucrărilor prevăzute în proiectul de execuție”, a precizat ASD.
Lucrările de construcție a Arenei Chișinău au fost finalizate în luna decembrie 2019, dar obiectivul nu poate fi dat în exploatare fără a avea căi de acces. Pentru a fi înregistrat imobilul la Cadastru și compania să înceapă a funcționa, e necesar ca măcar unul dintre drumurile de acces să fie construit. Acest lucru va permite ca SRL Arena Națională să înceapă să producă venituri, din contul sălilor de antrenament și cluburilor sportive pe care le va găzdui, asigurându-și o oarecare independență financiară.
În prezent, Agenția Proprietății Publice caută soluții pentru a executa și cel de-al doilea drum de acces - din strada Bucovinei. Când vor exista deja două căi de acces, obiectivul va putea găzdui competiții internaționale de amploare, concerte sau alte evenimente mai mari.